,, Legenda bradului" spune că atunci când a
venit prima toamnă pe lume toate păsările s-au grăbit să plece spre ţări mai
calde. Una singură mai rămăsese: o păsărică mică şi zgribulită, pe o creangă de
la marginea codrului. Avea, sărăcuţa, o aripă ruptă şi nu putea să zboare prea
mult. S-a dus să ceară ajutorul unui copac, căci acesta având rădăcini, de bună seamă că nu va pleca nicăieri şi va şti cum să înfrunte frigul şi crivăţul
iernii. S-a dus mai întâi la stejar, văzându-l mai falnic:
- Te rog frumos, lasă-mă să trăiesc printre ramurile tale,
căci vine iarna şi voi muri fără adăpost!
- Nu pot, i-a răspuns semeţ stejarul, nu vreau să-mi mănânci
ghindele.Caută-ţi de drum!
S-a dus, biata păsărică şi la un fag, dar nici acesta nu
s-a îndurat să o găzduiască:
- Îmi pare rău, i-a zis fagul îngrijorat de vântul ce se înteţea. Am deja destule griji şi iarna o să fie grea. Nu pot să te ajut.
Şi tot aşa, de la un copac la altul... Biata păsărică nici
nu ştia încotro să se mai îndrepte, când, trecând pe lângă brad, auzi spre
mirarea şi bucuria ei:
- Ei, păsărică, nu te mai frământa! Dacă vrei rămâi la
mine. Poţi sta pe oricare dintre crengile mele şi împreună vom trece noi şi
peste iarna ce vine!
Bucuroasă, pasărea îşi facu degrabă un culcuş pe una dintre
ramurile bradului. Şi chiar din noaptea aceea vântul rece începu să sufle.
Palide, una câte una, frunzele pomilor cădeau la pământ. Doar frunzele bradului
rămâneau verzi, toţi fiind uimiţi de aşa minune. Şi vântul se mira nespus, aşa
că s-a dus chiar înaintea Creatorului:
- Doamne, lasă-mă să scutur şi frunzele bradului, aşa cum
fac cu toţi copacii. ..
- Nu, i-a răspuns Dumnezeu vântului.
Bradului să nu-i faci nimic, căci a fost bun cu biata păsărică! De el să nu te atingi! Şi de atunci, dragii mei, toţi copacii îşi pierd haina lor de
frunze şi flori, doar bradul îşi păstrează totdeauna frunzele verzi, fie vara,
fie iarna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu