,,Fata babei şi fata moşneagului "- de Ion Creangă

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=PPE8O9yx1kc

Legenda ghiocelului (,,Îngerul şi ghiocelul" - Iulia Haşdeu)

  

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=BHCrGBR3i44&feature=share

Sursa imagini: internet

,,Moş Ion Roată şi Unirea"

Poveste cu tâlc – ,,Moş Ion Roată şi Unirea"

 La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adunare şi câţiva ţărani fruntaşi, câte unul din fiecare judeţ, spre a lua şi ei parte la facerea acestui măreţ şi nobil act naţional.

 Cum au ajuns ţăranii în Iaşi, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos şi i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau ţăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri să le ţie cuvânt, ca să-i facă a înţelege scopul chemării lor la Iaşi.

— Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteţi chemaţi aici, între noi? zise boierul cu blândeţă.

— Vom şti, cucoane, dacă ni-ţi spune, răspunse cu sfială un ţăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.

   — Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două ţări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia sau Ţara Muntenească, de care poate-ţi fi auzit vorbindu-se, se sfâşie şi se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie şi peire a neamului românesc. 

Ţări surori şi creştine, am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm noi, moldovenii, aşa se închină şi fraţii noştri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai şi fraţii noştri munteni. 

Ţări megieşe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuaşul Milcov, ce trece pe la Focşani, le desparte. “Să-l secăm dar dintr-o sorbire” şi să facem sfânta Unire, adică înfrăţirea dorită de strămoşii noştri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. 

Iaca, oameni buni, ce treabă creştinească şi frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înţeles-aţi, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? 

Şi dacă aveţi ceva de zis, nu vă sfiiţi; spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alţii şi Dumnezeu să ne lumineze pe toţi cum a şti el mai bine!

— Înţelegem, cucoane, aşa a fi, răspunseră câţiva ţărani mai ruşinoşi; că, dă, nu-ţi şti dumnevoastră ce-i pe lume, noi, ţărănimea de la coarnele plugului, avem să ştim ce-i bine şi ce-i rău?…

— Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre ţărani, anume Ion Roată. Ş-apoi, chiar dacă ne-am pricepe şi noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră?

 Vorba ceea, cucoane: “Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte, hodorogeşte”, să ierte cinstită faţă dumnevoastră. 

Eu socot că treaba asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb… Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea…

— Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii făceau totul în ţara aceasta ş-o storceau după plac. Astăzi toţi, de la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile şi la fericirea ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi pentru toţi deopotrivă.

Le spuse boierul apoi despre originea românilor, cum şi de cine au fost ei aduşi pe aceste locuri; despre suferinţele lor şi cum au ajuns a fi dezbinaţi şi împrăştiaţi prin alte ţări. 

Le dă el pilde câte şi mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiţi şi, în sfârşit, se sileşte bietul creştin din răsputeri a-i face să înţeleagă care sunt roadele binefăcătoare ale Unirii, aducându-le aminte că tot “pentru unirea tuturor” se roagă şi sfânta biserică, în toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.

— Ei, oameni buni, cred că acuma aţi priceput!

— Priceput, cucoane, cât se poate de bine, răspunseră mai toţi. Dumnezeu să vă ajute la cele bune!

— Ba eu tot nu, cucoane, răspunse moşul Ion Roată.

— Dumnezeu să mă ierte, moş Ioane, dar dumneta, cum văd, eşti cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înţelege şi mai bine. Moş Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare?

— Îl vedem, cucoane.

— Ia fă bine şi adă-l ici, lângă mine, zise boierul, care şedea acum pe un jilţ în mijlocul ţăranilor.

— S-avem iertare, cucoane, n-om putea, că doar acolo-i greutate, nu şagă.

— Ia cearcă şi vezi.

  Moş Roată se duce şi vrea să ridice bolovanul, dar nu poate.

— Ia du-te şi dumneta moş Vasile, şi dumneta, bade Ilie, şi dumneta, bade Pandelachi.

În sfârşit, se duc ei vro trei-patru ţărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umere şi-l aduc lângă boier.

— Ei, oameni buni, vedeţi? S-a dus moş Ion şi n-a putut face treaba singur; dar când v-aţi mai dus câţiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu uşurinţă, greutatea n-a mai fost aceeaşi. 

Povestea cântecului:

Unde-i unul nu-i putere,

La nevoi şi la durere;

Unde-s mulţi, puterea creşte,

Şi duşmanul nu sporeşte.

Dunărea, din Macedonia şi de prin alte părţi ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine, şi ei se vor bucura şi ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni duşmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. 

D-apoi fraţii noştri de sânge: franţujii, italienii, spaniolii şi portughezii, ce aşteapt? 

La orice întâmplare, Doamne fereşte, stau gata să-şi verse sângele pentru noi… Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-aţi înţeles şi răsînţeles.

— Ba eu unul, să iertaţi dumnevoastră, cucoane, încă tot n-am înţeles, răspunde moş Roată.

— Cum se face asta, moş Ioane? Mai bine ce v-am tălmăcit, şi un copil putea să înţeleagă.

— Mai aşa, cucoane, răspunseră ceilalţi.

— Moş Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multă oboseală, ia spune dumneta, în legea dumitale, cum ai înţeles, cum n-ai înţeles, de când se face atâta vorbă; să auzim şi noi!

  — Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă şi până la faptă este mare deosebire… 

Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, d-ar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. 

Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… 

Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre… 

Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părč rău.

La aceste vorbe, ţăranii ceilalţi au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul şi a zice:

— Ia, poate că şi Roată al nostru să aibă dreptate!…

Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiţit găluşca şi a tăcut molcum.

Surse: http://www.youtube.com/watch?v=adsAglbilko 
http://alexaionescu.wordpress.com/2011/12/03/poveste-cu-talc-mos-ion-roata-si-unirea/

LUCEAFARUL recitat de Anastasia Trofor la 2 ani si 10 luni :)

Legenda lui Moş Crăciun

                     

Mosul este un personaj simpatic, rumen in obraji, cu o burtica prietenoasa, cu barba lunga si alba. Un om blajin care reuseste sa aduca zambetul pe buzele tuturor copiilor. El este imbracat intr-un costum alb cu rosu si poarta o curea neagra. 

In viziunea initiala, Mos Craciun purta un costum rosu cu nasturi negri.Vinovata de pletele albe este compania Coca-Cola. Se pare ca versiunea Mosului care a ramas imprimata in mintea noastra este cea propusa de compania de bauturi racoritoare.

Legenda spune ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, l-a rugat pe Mos Ajun sa-i gazduiasca. Deoarece era sarac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun.

Ajunsa la casa lui Craciun, Maica Domnului o gaseste acasa pe sotia acestuia, Craciuneasa si ii cere acesteia adapost. Craciuneasa era o femeie buna, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, ii gazduieste in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei, Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-L nasca pe Pruncul Iisus.

Afland cele intamplate, Craciun isi pedepseste sotia taindu-i mainile. Maica Domnului, printr-o minune, o vindeca, lipindu-i mainile la loc Craciunesei. Mos Craciun, vazand aceasta se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel "primul crestin". Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci.

De atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului (24 decembrie), Mos Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si pune sub brad cadourile. Cei 9 reni sunt: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen. Conducatorul acestora este Rudolph, renul cu nas rosu.

Sursa: http://www.calificativ.ro/Legenda_lui_Mos_Craciun-a17621.html

Sursa gif: internet

Povestea lui Moş Crăciun

   
   Cândva, de mult, la marginea unui oraş, trăia un meşter bătrân care făcea jucării. Tot anul meşterea la ele cu dragoste şi răbdare. Erau minunate şi nu semănau una cu alta.

   În Ajunul Crăciunului, bătrânul meşter pleca din oraş să-şi vândă jucăriile. Oamenii din acel oraş nu erau prea bogaţi. Meşterul le vindea jucăriile pe mai nimic.

   Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în dimineaţa de Crăciun. Până într-un an în care…

   Meşterul vânduse toate jucăriile şi se întorcea spre casă. La marginea oraşului s-a oprit să privească o fereastră. Ştia că acolo locuieşte o familie săracă şi se întreba ce jucării or fi primit copiii din acea casă.

   Trei copii visau cu voce tare:

   -Dacă am avea un soldăţel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…

   -Ne-am juca împreună şi nu ne-am certa nici o dată pentru el. Bătrânul ştia că nu mai avea nici o jucărie şi tare ar vrea să le dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldăţel de plumb răsărise, nu se ştie de unde, în fundului sacului . Şi, astfel, dorinţa celor trei fraţi sărmani s-a îndeplinit.

  

  În drum spre casă, bătrânul gândea: ”Aş vrea să fac atât de multe jucării, încât să dăruiesc câte una fiecărui copil din lume, dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le cumpere”. 

   Şi acum, mergând aşa, pe gânduri, văzu în zăpadă un pui de căprioară care-l privea cu ochi trişti.

   -Sărmană făptură, ce te doare?

   Se pare că puiul de căprioară se rănise la un picior. Cum a ştiut şi cu ce a avut la îndemână, bătrânul i-a legat rana şi l-a ajutat să se ridice.

   Atunci făptura aceea gingaşă i-a vorbit cu glas limpede ca de copil:

   -Acum văd că ai o inimă bună. Dorinţa ţi de va îndeplini.

   

   Ca din pământ a apărut o sanie fermecată purtată în zbor de nişte reni minunaţi .

   Şi bătrânul s-a înălţat cu ei în slava cerului înstelat, spre o lume de basme. Chiar şi hainele lui sărăcăcioase se preschimbaseră în nişte haine neobişnuite, de culoare rosie.

   N-ar fi putut spune cât şi pe unde l-a purtat sania fermecată. Într-un târziu , a simţit cum coboară lin într-un ţinut înzăpezit, unde îl aştepta o căsuţă cu fereste luminate. O mulţime de pitici ca şi cei din poveşti l-au întâmpinat bucuroşi.

   Piticii erau hainci şi îndemânatici, gata să se apuce de treabă. Materialele se găseau din belşug, căci, nu se ştie cum, se înmulţeau mereu şi nu se terminau niciodată. Iar bătrânul meşter priceput îi îndruma pe pitici şi împreună făceau jucării, mereu mai multe şi mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume, jucăria pe care şi-o doreşte.

   În seara de Ajun sosesc colindătorii. La fiecare casă, ei aduc vestea minunata a naşterea Domnului şi urează un an bun şi îmbelşugat.

   Târziu, când noaptea se lasă, copiii se culcă în pătucurile lor. În urechi le mai sună încă zvonul de colinde ”O ce veste minunată”…Apoi dorm şi visează…..

   Dar oare vis să fie???

   Este noaptea în care visele copiilor se împlinesc. Adoua zi, în dimineaţa de Crăciun în jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Nici unul dintre ei n-a fost uitat. Iar după numele sărbătorii, copiii i-au pus numele Moş Crăciun şi aşa a rămas până astăzi.

   

   De aceea, în zilele acestei sfinte sărbători, când stăm cu toţi în jurul mesei încărcate cu bunătăţi, nu trebuie să-i uităm pe cei sărmani. Moşul are grijă de ei o dată pe an. Noi trebuie să ne gândim la ei mereu!

Sursa: http://www.decraciun.ro/despre-mos-craciun/povestea-lui-mos-craciun

Sursa gif: internet

,,Salvarea Crăciunului"

          

    Era Ajunul Crăciunului. O familie frumoasă locuia într-o casă nemaipomenit de frumoasă în care erau mii şi mii de luminiţe. 

   Doi fraţi sărmani care încă nu ştiau ce e să ai un Crăciun fericit au trecut pe acolo.Erau uimiţi de splendoarea luminţelor şi a betelei viu colorată. Deodată începe să ningă, dar ei erau neclintiţi din poarta casei. Familia înstărită avea o fetiţă frumoasă, cu bucle aurii şi cu ochi albastri. Atunci când o priveai te pierdeai în cerul plin cu nori. Zărindu-i pe aceşti copii uimiţi de luminile casei, a rugat-o pe mama ei dacă i-ar putea primi să le dea nişte biscuiţi calzi şi un pahar cu lapte.

   Mama i-a dat voie, iar ea nu a ezitat şi i-a chemat. În privirea copiilor scânteia un foc din adâncul sufletului.    Bine intraţi  nu-şi mai dezlipeau privirile de la lucrurile fine ale fetiţei. Ea i-a întrebat cum îi cheamă. Ei i-au răspuns că Abel şi Cain. Fetiţa zâmbindu-le le-a spus că pe ea o cheamă Anabell.

   Deodată, prin inima Anabellei s-a lăsat o apăsare grea văzând nefericirea copiilor cu nume biblice. Întrebându-i dacă au primit vreodată un cadou, copiii i-au răspuns că atunci când părinţii lor trăiau aveau şi ei un Crăciun asemănător. 

   Anabell şi-a rugat părinţii să rămână şi aceşti doi copii orfani la ei, în casă, de Crăciun. Desigur, pentru părinţii  ei nu era nimic imposibil. Ba chiar a pus să i se pregătească o cameră, în care să poată să se odihnească. 

   Anabel a fost cu ei la cumpărături luându-le haine curate şi frumoase. Se citea în ochii lui Abel şi a lui Cain o fericire enormă. 

   Venind seara au luat cina, o mâncare tradiţională,  făcută de mama Anabellei. 

   După o masă copioasă cu multe bunătăţi, ei s-au gândit să le mulţumească parinţilor Anabellei şi acesteia.      Multumiţi de acest dar de la Dumnezeu au înţeles că părinţii lor nu au uitat de ei şi le-a trimis un înger sub chip de fetiţă. Au adormit cu lacrimi în ochi.

    Dimineaţa, toată familia era jos sub crengile bradului verde. Se întrebau oare de ce? Coborau încet fără să li se simtă prezenţa. Erau multe cadouri acolo.S-au dus până acolo şi se uitau la cadoul Anabelei care era un set de bijuterii. Anabell i-a împins către brad arătându-le că mai sunt două cadouri cu numele lor. Abel a primit ce visa: o masinuta de teren, iar Cain o trusă de doctor, pentru că întotdeauna a visat să vindece oamenii. 

   Părinţii Anabellei s-au hotărât să-i înfieze. Fata era fericită pentru că avea 2 fraţi minunaţi. 

   Şi au făcut împrenună multe CRĂCIUNURI de atunci înainte, până când fiecare avea familie şi se adunau toţi fericiţi. Fraţii Anabellei o iubeau extraordinar de mult. Şi au trăit fericţti până la adânci bătrâneţi cu copii, nepoţi şi aşa mai departe.

Sursa:  http://www.mos-craciun.com/povesti-de-la-lume-adunate/povesti-de-la-lume-adunate/salvarea-craciunului.html

Sursa gif: internet

,,Legenda bradului"

 ,, Legenda bradului" spune că atunci când a venit prima toamnă pe lume toate păsările s-au grăbit să plece spre ţări mai calde. Una singură mai rămăsese: o păsărică mică şi zgribulită, pe o creangă de la marginea codrului. Avea, sărăcuţa, o aripă ruptă şi nu putea să zboare prea mult. S-a dus să ceară ajutorul unui copac, căci acesta având rădăcini, de bună seamă că nu va pleca nicăieri şi va şti cum să înfrunte frigul şi crivăţul iernii. S-a dus mai întâi la stejar, văzându-l mai falnic:

- Te rog frumos, lasă-mă să trăiesc printre ramurile tale, căci vine iarna şi voi muri fără adăpost!

- Nu pot, i-a răspuns semeţ stejarul, nu vreau să-mi mănânci ghindele.Caută-ţi de drum!

S-a dus, biata păsărică şi la un fag, dar nici acesta nu s-a îndurat să o găzduiască:

- Îmi pare rău, i-a zis fagul îngrijorat de vântul ce se înteţea. Am deja destule griji şi iarna o să fie grea. Nu pot să te ajut.

Şi tot aşa, de la un copac la altul... Biata păsărică nici nu ştia încotro să se mai îndrepte, când, trecând pe lângă brad, auzi spre mirarea şi bucuria ei:

- Ei, păsărică, nu te mai frământa! Dacă vrei rămâi la mine. Poţi sta pe oricare dintre crengile mele şi împreună vom trece noi şi peste iarna ce vine!

Bucuroasă, pasărea îşi facu degrabă un culcuş pe una dintre ramurile bradului. Şi chiar din noaptea aceea vântul rece începu să sufle. Palide, una câte una, frunzele pomilor cădeau la pământ. Doar frunzele bradului rămâneau verzi, toţi fiind uimiţi de aşa minune. Şi vântul se mira nespus, aşa că s-a dus chiar înaintea Creatorului:

- Doamne, lasă-mă să scutur şi frunzele bradului, aşa cum fac cu toţi copacii. ..

- Nu, i-a răspuns Dumnezeu vântului.

Bradului să nu-i faci nimic, căci a fost bun cu biata păsărică! De el să nu te atingi! Şi de atunci, dragii mei, toţi copacii îşi pierd haina lor de frunze şi flori, doar bradul îşi păstrează totdeauna frunzele verzi, fie vara, fie iarna.

Sursa: http://www.mos-craciun.com/pentru-copii/povesti-de-craciun/legenda-bradului.html

LEGENDA ÎNVĂŢĂTORULUI

    

PENTRU TOŢI PROFESORII !!!

♥♥♥

♥♥♥
MULŢUMESC TUTUROR PROFESORILOR MEI ...
DE IERI... ŞI... DE AZI...!

♥♥♥

Sursa:http://www.didactic.ro/resurse-educationale/invatamant-primar

Sursa gif: internet

Poveşti cu tâlc - ,,Ecoul"

      ECOUL

   Un tată şi fiul său mergeau prin munţi. Fiul s-a lovit de o stâncă şi din cauza durerii a strigat:
   - Aaaaahhhhh!
   Surprins, auzi o voce repetând cuvintele sale:
   - Aaaaahhhhh!

   Curios, copilul strigă:
   - Cine e acolo?
   Din nou, ecoul îi aduse înapoi cuvintele:
   - Cine e acolo?

   Copilul îşi întrebă tatăl:
   - Ce se întamplă?
   - Sunetul care se aude se numeste “ecou”, el se aseamănă mult cu VIAŢA, pentru ca şi ea îţi întoarce tot ceea ce faci ţi spui!

Morala:

   Viaţa noastră este o reflectare a propriilor noastre acţiuni. 

    Daca doreşti mai multă iubire în jurul tău, creează mai multă iubire în jurul tău. Daca doreşti fericire, dăruieşte fericire celor ce te înconjoară. Daca îţi doreşti o inima surâzătoare, dăruieşte un surâs în inima celor pe care îi întâlneşti.

   Aşa cum spunea şi Alex I....legea bumerangului!

 ♥♥♥

 Sursa: http://anatolbasarab.ro/spune-mi-ce-dai-ca-sa-ti-spun-ce-o-sa-primesti/

,,Cei trei purceluşi" - desene animate

Despre carte...

 

 Sursa: internet;  http://www.facebook.com

Poveste cu un înger...

      

      O poveste spune că într-una din zile, Dumnezeu a chemat la el câţiva bebeluşi şi le-a spus să se pregătească pentru a pleca pe pământ. Atunci unul dintre ei a luat cuvântul şi a început un dialog, întrebându-l pe Dumnezeu:

   - Doamne, noi mergem în lume, dar ce vom face acolo, cum ne vom descurca?

    - Pentru voi am pregătit un înger care o să aibă grijă de voi!

   - Dar noi nu ştim limba oamenilor şi… cum o să ne înţelegem cu ei?

    - Îngerul pe care vi l-am pregătit vă va învăţa totul.

   - Am auzit că în lume sunt multe rele şi cum o să ne descurcăm, cine ne va ocroti?

    - Îngerul vă va apăra de toate relele, fiţi fără grijă!

    - Doamne, dar cum o să ne putem întoarce la tine?

   - Îngerul, pe care vi l-am pregătit, o să vă spună cum ne vom putea vedea din nou!

    - Doamne, dar cum se numeşte acest înger, ca să-l strigăm să ne ajute?

      - Numele nu este important, dar fiecare îi va spune MAMA!

*** Pentru toate mamele din lume...♥♥♥  

Mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pentru noi!  ♥♥♥  


                                                       

Sursa: http://quotationsfreak.wordpress.com/2012/06/08/un-inger-pe-pamant/

Sursa gif: internet

Poveşti cu tâlc - ,,Povestea unui cufăr"

  Pentru că salutul nostru a devenit

,,ASTĂZI ESTE O ZI MINUNATĂ!", 

citiţi şi povestioara următoare, pentru că aveţi multe de învăţat! Sunt convinsă că o să vă placă!♥♥♥

Povestea unui cufăr

♥♥♥

     Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a facut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. 

     Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. 

     Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.

    Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:

     - Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?

     Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:

     - Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent!

♥♥♥

     În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.

♥♥♥

     Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.

♥♥♥

     Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”

     Acest pas se cheamă autostimă ridicată.

♥♥♥

     Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.

     Acest pas se cheamă motivare.

♥♥♥

     Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.

♥♥♥

     Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiuna împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!

     Ştiu că e greu, dar nu imposibil.

♥♥♥

     Al saselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.

♥♥♥

     Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.

♥♥♥

     Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.

♥♥♥

Morala: secretul fericirii se află în fiecare. Caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi.

 Sursa: http://lifetango.ro/povestea-unui-cufar/#more-874