Cuiele din uşă 
A fost odată un băieţel cu
un caracter urât. Tatăl său i-a dat un săculeţ cu cuie şi i-a spus că de
fiecare dată când se comportă urât să bată câte un cui în uşa
laterală a grădinii.
În prima zi, băiatul a bătut 27 de cuie în uşă. Pe parcursul
următoarelor săptămâni, băiatul a învăţat să îşi controleze nervii, iar numărul
cuielor au scăzut treptat. La un moment dat, băiatul a descoperit că era mai
uşor să se controleze decât să bată cuie în uşă.
În cele din urmă a venit şi ziua când băiatul nu-şi mai pierdea
cumpătul. I-a spus aceasta tatălui său, iar tatăl i-a replicat că de acum va
putea să scoată câte un cui, de fiecare dată când va reuşi să îşi păstreze
răbdarea. Zilele au trecut, iar cuiele de pe uşă au dispărut pe rând. Când a
venit ziua în care nu mai era nici un cui în uşă, băiatul s-a dus să îi spună tatălui aceasta.
Tatăl său l-a luat de mână, l-a condus la uşa grădinii şi i-a
spus:
- Te-ai comportat foarte bine, fiule. Dar uite, uşa nu va mai fi
niciodată la fel cum a fost înainte să baţi cuile. Atunci când spui ceva la
nervi, vei lăsa câte o cicatrice precum această gaură din uşă. Poţi să înfingi
un cuţit într-un om şi apoi să îl scoţi. Nu contează de câte ori îi vei spune că îţi pare rău, rana va rămâne mereu acolo. Rana verbală este la fel de adâncă ca şi cea fizică.
de: autor necunoscut
