Povestea lui Mărţişor
În vremuri de demult cândva, Trecu o lună , şi-ncă două,
Bătrânul Soare se-ntrupa Şi iată se făcură nouă.
Într-un fecior
frumos şi blând Se
duse vara, apoi toamna,
Ce cobora
lin pe pământ, Veni cu cuşma-i albă, iarna.
De-al
fetelor surâs furat Nici
asprul ger nu l-a oprit
Duminica la
horă-n sat. Din drumul pe care-a pornit.
Lăsă luciri de aprig dor În Făurar, pe la sfârşit,
În inima
fecioarelor, Flăcăul nostru a găsit
Iar nopţile
treceau cu greu Castelul
cel întunecat
Chiar
pentru preamăritul zeu. Cu
Soarele întemniţat.
Trecut-au luni şi ani în zbor, O luptă aprigă s-a dus
Dar
fericirea tuturor Ce a durat pân’la apus,
Fu
destrămată într-o zi Când, plin de răni şi
vlăguit,
Când
Soarele nu mai veni. O dată doar a mai lovit
Într-un castel întunecat, Şi capul monstrului hidos
O ură
creştea ne-ncetat S-a şi rostogolit pe jos.
În sufletul
dragonului Pizmaş pe
frumuseţea lui.
Pe cer Soarele lumina,
Lumina pe pământ s-a stins, Zăpada albă scânteia,
Lumina pe pământ s-a stins, Zăpada albă scânteia,
Chipeşul soare a
fost prins Iar
oamenii şi-au amintit
Şi-n beciul rece
aruncat, Că
multă vreme n-au zâmbit.
Legat şi-n
lanţuri ferecat. Pe neaua albă, undeva,
Şi graiul păsărelelor, O viaţă încet se stingea;
Şi zâmbetul
copiilor, Al vieţii
sânge roşu-aprins
Toate s-au
dus, iar pe obraz Cu
albul pur în joc s-a prins.
Doar lacrimile au
rămas. Jur-împrejur au răsărit
Pornit-au mulţi flăcăi de-acum, Albi ghiocei ce-au înflorit
Pe-anevoiosul,
lungul drum Ca
o speranţă dătătoare
Să-nfrunte
fioroasa fiară, De
viaţă şi de sărbătoare.
Dar soarta
fu ca ei să piară. De-atunci,
tânărul Mărţişor,
Şi iată că-ntr-o bună zi, Căci el era acel fecior,
Un tânăr
mândru se ivi, Este întâiul
vestitor
Curat cu
suflet ne-ntinat Al primăverii
tuturor.
Şi cugetul
neînfricat. Femei şi fete,
copilaşi,
Şi-n zori de ziuă a pornit Îşi împletesc doi ciucuraşi
Pe drumul ce-i
era ursit. Din alb şi roşu de fuior,
Purtaţi pe piept ca mărţişor.
Culorile îngemănate
Aduc belşug şi sănătate;
Seva de hrană dătătoare
Renaşte viaţa de sub soare.
