Povestea lui Mărţişor

  

Povestea lui Mărţişor                               

În vremuri de demult cândva,                    Trecu o lună , şi-ncă două,

Bătrânul Soare se-ntrupa                          Şi iată se făcură nouă.

Într-un fecior frumos şi blând                    Se duse vara, apoi toamna,

Ce cobora lin pe pământ,                         Veni cu cuşma-i albă, iarna.

De-al fetelor surâs furat                            Nici asprul ger nu l-a oprit

Duminica la horă-n sat.                             Din drumul pe care-a pornit.

Lăsă luciri de aprig dor                             În Făurar, pe la sfârşit,

În inima fecioarelor,                                  Flăcăul nostru a găsit

Iar nopţile treceau cu greu                        Castelul cel întunecat

Chiar pentru preamăritul zeu.                    Cu Soarele întemniţat.

Trecut-au luni şi ani în zbor,                      O luptă aprigă s-a dus

Dar fericirea tuturor                                  Ce a durat pân’la apus,

Fu destrămată într-o zi                              Când, plin de răni şi vlăguit,

Când Soarele nu mai veni.                         O dată doar a mai lovit

Într-un castel întunecat,                            Şi capul monstrului hidos

O ură creştea ne-ncetat                           S-a şi rostogolit pe jos.

În sufletul dragonului                                Pizmaş pe frumuseţea lui.                                            
                                                               

                                                                   Pe cer Soarele lumina, 
Lumina pe pământ s-a stins,                     Zăpada albă scânteia,

Chipeşul soare a fost prins                       Iar oamenii şi-au amintit

Şi-n beciul rece aruncat,                          Că multă vreme n-au zâmbit.

Legat şi-n lanţuri ferecat.                         Pe neaua albă, undeva,

Şi graiul păsărelelor,                                O viaţă încet se stingea;

Şi zâmbetul copiilor,                                Al vieţii sânge roşu-aprins

Toate s-au dus, iar pe obraz                    Cu albul pur în joc s-a prins.

Doar lacrimile au rămas.                          Jur-împrejur au răsărit

Pornit-au mulţi flăcăi de-acum,                Albi ghiocei ce-au înflorit

Pe-anevoiosul, lungul drum                     Ca o speranţă dătătoare

Să-nfrunte fioroasa fiară,                        De viaţă şi de sărbătoare.

Dar soarta fu ca ei să piară.                    De-atunci, tânărul Mărţişor,

Şi iată că-ntr-o bună zi,                          Căci el era acel fecior,

Un tânăr mândru se ivi,                          Este întâiul vestitor

Curat cu suflet ne-ntinat                         Al primăverii tuturor.

Şi cugetul neînfricat.                               Femei şi fete, copilaşi,

Şi-n zori de ziuă a pornit                        Îşi împletesc doi ciucuraşi

Pe drumul ce-i era ursit.                         Din alb şi roşu de fuior,

                                                             Purtaţi pe piept ca mărţişor.

                                                 Culorile îngemănate

                                                 Aduc belşug şi sănătate;

                                                 Seva de hrană dătătoare

                                                 Renaşte viaţa de sub soare.

                               

Sursa: http://www.didactic.ro/resurse-educationale

Sursa imagini: internet