miercuri, 29 mai 2013

Poveşti cu tâlc - ,,Azi este o zi minunată!"

AZI ESTE O ZI MINUNATĂ! 

  
  





   Deschizând uşa, de parcă un uragan l-a adus, nepoţelul năvăli în casa bunicului..
       -Bunicule! Bunicule! Am ajuns! Unde eşti?
      -Aici dragul meu! îi răspunse bunicul cu braţele larg deschise şi cu ochii sclipind de bucurie.Vino să te strângă moşul în braţe!"
  
     -Ai văzut ce zi frumoasa este? Şi câtă veselie e în jur? Azi e o zi minunată! îi spuse bunicul în timp ce mângâia părul ciufulit a lui Ali.
     -Bunicule, pot să te întreb ceva? îi spuse Ali.
     -Desigur,orice! îi răspunse cu drag bunicul.
     -De ce de fiecare dată îmi spui că azi e o zi minunată?
   -Păi dragul moşului, pentru ca aşa şi este. Azi e o zi  minunată!
    -Şi cum vine asta bunicule? Fiecare zi e minunată? Păi dacă azi plouă şi mâine plouă şi mai tare? Şi dacă ieri a fost frig?Toate zilele sunt minunate?

    -Da, dragul meu. Fiecare zi în care te văd sau mă pot gândi la tine e minunată, fiecare zi în care aud păsărelele ciripind e minunată, fiecare zi în care cineva îmi deschide uşa şi mă întreabă de vorba e minunată, fiecare zi în care...
    -Stai! Păi în toate zilele tu faci câte ceva din ce ai zis acuma?

    -Păi da, zise bunicul. De aceea în fiecare zi pot spune: ,,Azi e o zi  minunată! Pe lângă asta Ali, să ştii un mare secret: 

     Viaţa este aşa cum o simţim noi că este.
     Viaţa este aşa cum o planificăm în fiecare zi de dimineaţă, când ne trezim! 

    Dacă primul lucru la care te gândeşti când te trezeşti este că îţi lipseşte jucăria roşie, că tu nu o să primeşti niciodată bicicleta pe care o vrei, că nu...nu....nu...ei bine, aşa se şi întâmplă. Pentru că tu aşa simţi. Şi pentru că ce simţi îţi creează ziua.

     Şi atunci, de ce să nu te trezeşti şi să zici în gura mare: ,,Azi e o zi minunată!"
    Şi de ce să nu spui fiecărui om pe care îl întâlneşti  secretul că azi e o zi minunată?

     Spune-i şi îţi vei face ţie şi lui o zi minunată.

    Ali luă aminte la lecţia spusă de bunicul. Şi cum ştia că bunicul este un om înţelept şi că tot ce îl învăţase până acum a fost cum a zis bunicul, se hotărî ca de mâine să îşi creeze singur ziua. Să nu aştepte ca alţii să o facă pentru el.

    Ajuns acasă şi-a atârnat pe perete, în faţa patului un smiley galben mare ca un soare, pe care a scris mare de tot: ,,AZI E O ZI MINUNATĂ!", astfel încât primul lucru pe care îl vede când deschide ochii să fie acesta.
  
     Zilele au trecut şi Ali a văzut că bunicul a avut dreptate. De când vedea dimineaţa că începe o zi minunată, de când a început să spună părinţilor şi prietenilor, că e o zi minunată, Ali se simţea în permanenţă minunat!

     Bunicul a avut din nou dreptate!

 Şi a mai observat ceva, cu cât spunea mai multor oameni, nu numai că le aducea un zâmbet pe buzele lor, dar parcă fiecare zâmbet îi umplea şi mai mult paharul fericirii lui. Şi el se simţea tot mai minunat!

    Ali e mare acum. Smiley-ul de la capătul patului e acelaşi, doar că îl vede şi soţia lui dimineaţa. În plus şi băieţelul lui are un smiley în camera lui.

     Şi toată viaţa lui e minunată!

     Acum a înţeles de ce. Bunicul a avut dreptate.

   Dacă viaţa o priveşti ca pe zilele care le trăieşti, dacă toate zilele acestea sunt minunate, atunci şi viaţa este Minunată!

                 AZI E O ZI MINUNATĂ! ♥♥♥

sursa: povestioarelemele.blogspot.com


Poveşti cu tâlc - ,,Alegerile tale"

   ALEGERILE TALE

     Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.

     La un moment dat au ajuns la o răscruce şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

     Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

    A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

    Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

     După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.

     După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.

     După 7 luni sosi şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.

     Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al treilea a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine.

     - Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul.

     - Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

     - Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe al doilea.

     - Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

    - Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul.

    - Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

    - Da! ai ales bine…


Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.

Măcar pe undeva prin vreun colţ de suflet… să mai găsim puţină răbdare, un strop de înţelegere… şi poate iubire!


Sursa: http://rast.descult.com
http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/2007/05/alegerile-tale.html

                Cu drag, pentru voi...♥♥♥

Poveşti cu tâlc - ,,Grădinarul şi discipolul"

 GRĂDINARUL ŞI DISCIPOLUL

      A fost odată un grădinar care era foarte priceput. Atât de priceput încât îi mersese vestea şi în ţinuturile învecinate şi mulţi dintre părinţi îşi trimiteau odraslele la el ca să înveţe meşteşugul.

   Grădinarul îi primea şi îi învăţa cu bucurie, iar discipolii (ucenicii) săi reuşeau după un timp să cultive plante la fel de frumoase şi de sănătoase ca şi ale maestrului lor.

   Într-o zi a venit la el un tânăr foarte dornic să înveţe arta grădinăritului. Bătrânul l-a primit, l-a pus într-o grupă de începători şi s-au apucat de treabă. Cu toţii munceau cu spor şi voie bună, iar după o vreme au început să apară primele rezultate. Micile plăntuţe care se iveau din pământ erau la fel de frumoase şi de sănătoase ca şi cele ale grădinarului, cu o singură excepţie. Plantele îngrijite de tânărul nostru păreau bolnave şi neajutorate.

   Deşi atât grădinarul cât şi tânărul le acordau o atenţie specială, răsadurile o duceau din ce în ce mai prost pe zi ce trecea.

    Intrigat, bătrânul a luat o torţă şi s-a furişat lângă stratul respectiv după apusul soarelui, aşezându-se la pândă. Nu mult după miezul nopţii el a zărit o siluetă în întuneric apropiindu-se de strat. A aprins torţa şi a sărit din ascunziş surprinzându-l pe hoţ.

   Mare a fost mirarea bătrânului când a văzut că cel prins era chiar discipolul, care neliniştit de evoluţia plantelor sale venea în fiecare noapte să verifice dacă rădăcinile au mai crescut sau nu.