Căsuţa din depărtare
O fetiţă trăia într-o casă micuţă, simplă, pe un vârf de munte şi obişnuia să se joace in curte. După ce a mai crescut mai mare fetiţa reuşea
să vadă dincolo de gardul viu al curţii. Îi plăcea să contempleze o casă frumoasă situată chiar pe vârful dealului – şi această casă avea ferestre
galbene, atât de galbene şi strălucitoare încât fetiţa visa la ce frumos ar fi
fost să locuiască într-o astfel de casă.
Chiar dacă îţi iubea părinţii şi căsuţa ei, ea tânjea atât de
mult la căsuţa galbenă şi visa toată ziua cât de minunat şi încântător ar fi să trăieşti într-o asemenea casă.
Când a crescut mai mare şi i s-a permis să iese în afara curţii,
i-a cerut mamei permisiunea să facă o plimbare cu bicicleta pe cărarea de
munte. Dupa ce a insistat îndelung ca mama să o lase, a primit acordul cu
condiţia să nu se îndeparteze prea tare de casă. Era o zi frumoasă, iar fetiţa ştia bine unde vroia să ajungă! La căsuţa din deal.
Ajunsă în vârful dealului, fetiţa s-a dat jos de pe bicicletă şi
a legat-o de gardul casei, şi-a continuat drumul spre casă … şi a rămas
foarte dezamagită să vadă că toate ferestrele erau murdare,
reflectând nimic mai mult decât o casă lăsată în paragină.
Astfel, fetiţa dezamagită de cele văzute nu mai dori să meargă în plimbare nicăieri. Se îndrepta spre bicicletă să o dezlege şi să plece
acasă. Când ridică privirea înspre vale zări, spre surprinderea ei, o căsuţă mică cu ferestre aurii şi strălucitoare. Soarele lumina căsuţa ei…
Atunci fetiţa a realizat că locuise toată viaţa într-o căsuţă de
aur şi toată iubirea şi grija pe care o primise de la cei dragi făcuse ca acea
casă să fie strălucitoare. Tot ce visase se afla în faţa ochilor săi!
de: autor necunoscut
