Urmărind cu mare interes câteva filmuleţe cu rezultatele muncii noastre...

   

35 000 DE VIZUALIZĂRI !!!

      

Sursa gif: internet

Poveşti cu tâlc - ,,În mâinile tale..."

   Legenda spune că un om foarte înţelept trăia în munţi. El era capabil să răspundă la orice întrebare îi puneai. 

            Doi copii s-au gândit că poate bătrânul nu era chiar aşa de înţelept precum se spunea, aşa că au hotărât să îi întindaă o capcană. Astfel ei s-au prezentat la casa înţeleptului cu o păsărică în mână.

            Unul dintre copii a ascuns în mâinile sale păsărica şi l-a întrebat pe bătrân dacă era vie sau moartă. 

            Fără nici o ezitare înţeleptul i-a răspuns:

            - Fiule, dacă spun că păsărica este vie o vei strânge în mâini ca să zici apoi că este moartă. 

           Dacă spun că păsărica a murit, îi vei da drumul să zboare. 

           În mâinile tale este puterea vieţii şi a morţii.

Morala: În mâinile tale stau seminţele eşecului sau ale succcesului.

        Ai grijă ce faci!

Sursa: http://povestiinspirationale.ro/

Sursa gif: internet

Poveşti cu tâlc - ,,Cei doi lupi"

     Într-o seară un bătrân Cherokee i-a spus nepoţelului său că există o bătălie care se dă în fiecare om în timpul vieţii.

     El i-a spus :
            - Fiule, este o bătălie între doi lupi în fiecare dintre noi.

Unul reprezintă Răul: este furia, invidia, lăcomia, gelozia, regretele, aroganţa, victimizarea, vinovăia, resentimentele, inferioritatea, minciuna, argoliul prostesc, superioritatea.

            Celălalt reprezintă Binele: bucuria, pacea, iubirea, iertarea, încrederea, speranţa, modestia, bunătatea, empatia, compasiunea, generozitatea, adevărul.

            Nepoţelul se gândi pentru câteva momente la cele spuse de bunic şi îl întrebă:
            - Care lup câştigă?

            Bătrânul Cherokee i-a răspuns:

            - Cel pe care îl hrăneşti!

            

Sursa: http://povestiinspirationale.ro/

Sursa gif: http://gif-anime-gratuit.com/animaux-gif/loups.htm

Poveşti cu tâlc - ,,Râul neprietenos"

            A fost odată un râu. Şi acest râu era neprietenos şi singuratic. Râul nu îşi aducea aminte de când se hotărâse să nu mai aibă de-a face cu nimeni. 
           Trăia singur, refuzând să împartă apa cu vreun peşte, plantă sau animal. Şi aşa trăi ani de zile, plin de supărare şi singurătate.

            Într-o zi o fată, cu un vas în mână în care era un peştişor, veni pe malurile acestui râu. În vas trăia peştişorul ei preferat, Scamp. Fata trebuia să se mute într-o ţară străină şi nu putea să îl ia şi pe Scamp cu ea. Aşa că se hotărî să îi ofere lui Scamp libertatea.

            Când Scamp a intrat în râu, el imediat a simţit singurătatea râului. Scamp încerca să îi vorbească râului, dar râul i-a spus lui Scamp să plece. Scamp era un peştişor fericit şi nu avea de gând să renunţe aşa uşor. El i-a tot vorbit şi povestit, a înotat şi iar a înotat şi apoi a început să sară prin râu. Râul, simţind acele sărituri şi stropiri începu să râdă. Îl gâdila.        

            După un timp, râul simţi o aşa bună dispoziţie încât a început să vorbească cu Scamp. Şi fără ca să îşi dea seama, la sfârşitul zilei, Scamp şi râul deveniră cei mai buni prieteni.

            Râul îşi petrecu noaptea gândindu-se la ce frumos era să ai prieteni şi cât de mult a pierdut fiind neprietenos. Se întreba de ce oare nu a mai avut prieteni, dar nu îşi aminti de ce.

            În dimineaţa următoare, Scamp îl trezi pe râu cu niste sărituri… şi în acel moment râul îşi aminti de ce se hotărâse să nu mai aibă nici un prieten. Şi-a adus aminte că era foarte gâdilat şi că nu mai suporta. Apoi îşi aminti  perfect cum le-a spus tuturor să plece că nu mai avea de gând să suporte atâta gâdilat.

            Dar aducându-şi aminte cât de trist şi singur s-a simţit atâţia ani la rând, râul a realizat câ deşi uneori este incomod şi neconfortabil, este întotdeauna mai bine să ai prieteni şi să încerci să fii fericit.

                                                                     de: Pedro Pablo Sacristan

Sursa: http://povestiinspirationale.ro/raul-neprietenos/

Sursa gif: http://gif-anime-gratuit.com/animaux-gif/poissons.htm 

Poveşti cu tâlc - ,,Nu contează doar ce faci, ci cum o faci!"

       Într-o zi Vântul, Ploaia şi Soarele se întrebau cum ar putea convinge pe cineva să facă altceva decât vrea să facă. 

   ***    Uneori poate fi extrem de greu să faci ceva ce nu vrei să faci (de exemplu...munca independentă, temele de vacanţă... :),  ),

ori să faci lucruri care nu sunt de folos nici pentru tine, nici pentru alţii.

            - Hai să facem un joc, spuse Soarele. Îl vedeţi pe puştiul îla care poartă jacheta? Ia să vedem care din noi îl convinge să şi-o dea jos.

            - Lăsaţi-mă pe mine să încerc primul, spuse Vântul cu nerăbdare. După care, începu să sufle pe lângă urechile băieţandrului, şoptindu-i mai întâi cu blândeţe:

            - Dă-ţi jos geaca, te rog, dă-ţi-o jos !

            Cum băiatul nu dădea semne că ar vrea să se dezbrace, spuse din nou, cu mai multă putere:

            - Dă-ţi jos geaca aia ! Hai, odată !

            Băiatul se înfăşura şi mai strâns în geaca sa, ţinând-o strâns pe corp.

            - Ei, acum e rândul meu, zise Ploaia. E clar ca lumina zilei că n –o să reuşeşti în veci cu băiatul acesta. Degeaba urli la el, pentru că, pe măsură ce te înverşunezi, o să-şi strângă şi mai tare jacheta pe trup.

            Ploaia începu să facă ce ştia ea mai bine. Începu să picure mărunţel, foşnind pe la urechile băiatului:

            - Hai, dă-ţi jos geaca ! Dă-o jos !

            În loc s-o asculte, băiatul îşi trase gluga pestre cap şi se încheie la fermoar. Necăjită Ploaia n-avea de gând să se dea bătută. Părea să uite de sfatul pe care tocmai i-l dăduse Vântului:

            - Dacă nu ia seama la mine, o să-l spăl până îi smulg geaca de pe piele! se răsti ploaia şi dădu drumul urgiei.

            Picăturile îl plesneau pe băiat, dar băiatul parcă nici nu auzea. Nu făcea decât să încerce să-şi acopere cât mai bine corpul cu jacheta.

            - Ei, acum e rândul meu, spuse Soarele pe un ton calm.

            Fără să scoată un cuvinţel, începu să-şi trimită razele spre băiat, uscându-i hainele şi trupul. Îl învălui într-o căldură plăcută şi ridică uşor temperatura, dar fără să o facă prea arzătoare. 

           Pe măsură ce Soarele continua să-l mângâie cu razele sale, băiatul descheie fermoarul hainei. Cu grijă, Soarele, mai ridica temperatura cu unu-două grade, provocând o căldură plăcută. În scurt timp băiatul îşi dădu jos haina bucurându-se de căldura plăcută ce-l învaluia.

-101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti, George W. Burns

Sursa: http://www.psihoterapeut-bucuresti.ro/copii-si-adolescenti/nu-conteaza-doar-ce-faci-ci-si-cum-o-faci.html

Sursa gif: internet

Poveşti cu tâlc -,,Prietenii"

 Cei patru prieteni credincioşi
   

    O să vă spun acum povestea celor patru prieteni credincioşi. 

    A fost odată ca niciodată un papagal, o pasăre frumoasă cu pene lucioase şi frumos colorate. Într-o zi papagalul a găsit o sămânţă neagră şi rotundă. Papagalul s-a gândit o clipa şi apoi s-a hotărât să o planteze. 

      A început să sape o groapă şi în timp ce lucra de mare zor, o maimuţică se apropie de papagal, sărind din creangă în creangă:

         - Spune-mi prietene, ce faci aici?

         Papagalul i-a povestit că a găsit o sămânţă lucioasă şi că s-a hotărât să o planteze.

         - Pot să-ţi fiu de ajutor cu ceva? a întrebat maimuţica.

         - Este foarte drăguţ din partea ta că vrei să mă ajuţi. După ce voi planta sămânţa, vei fi drăguţă să o uzi?

         - Bineînţeles, a spus maimuţica. L-a asigurat pe papagal că planta va avea suficientă apă, în special în timpul sezonului secetos când va aduce apă din râul din apropiere.

         Un ursuleţ drăgălaş cu blăniţa moale şi pufoasă s-a apropiat şi el, văzându-i pe cei doi prieteni.

         - Ce faceţi aici, prieteni? a întrebat el.

         Cei doi prieteni i-au povestit despre sămânţă şi despre ce va face fiecare pentru a o ajuta pe plăntuţă să crească. 

         - Aş putea şi eu să sap pământul în jurul ei şi să o curăţ de buruieni? Astfel va avea şi suficientă hrană pentru a creşte mare şi puternică.

         - Sigur! au spus papagalul şi maimuţica cu încântare. 

         Elefantul Dumbo care se afla prin preajmă s-a apropiat şi el de cei trei prieteni.

         - Bună ziua, prieteni! Văd că sunteţi foarte entuziasmaţi! Ce faceţi aici?

         - O să avem un pom mare şi puternic pentru că papagalul tocmai a plantat o sămânţă, maimuţica o va uda, iar eu o să o curăţ de buruieni! a spus ursuleţul.

         - M-aş bucura să vă ajut şi eu! Dacă voi păzi plăntuţa, nici un animal ierbivor nu-i va mânca frunzele şi nimeni nu-i va face nici un rău.

         - Sigur! Vom avea un pom mare şi puternic!

         Fiecare dintre cei patru prieteni şi-a ţinut promisiunea. De îndată ce papagalul a plantat sămânţa, maimuţica a udat sămânţa şi apoi firava plăntuţă a ieşit după câteva  zile. Ursuleţul a săpat pământul şi a curăţat buruienile din jurul ei. Elefantul a păzit-o zi de zi.

         Firava plăntuţă s-a transfomat într-un copac mare şi puternic la ale cărui crengi nu putea să mai ajungă nimeni. Şi a venit apoi vremea ca puternicul copac să facă rod şi să fie, astfel, răsplătită munca celor patru prieteni credincioşi.

         La fel cum cei patru prieteni au muncit împreună să planteze şi să îngrijească planta, la fel au muncit împreună şi pentru a culege fructele.

         Pentru că plăntuţa lor era acum un copac înalt şi puternic şi nimeni nu putea să ajungă la ramurile lui, elefantul s-a aşezat sub copac, iar în spatele lui a urcat ursuleţul. Maimuţica s-a căţărat iute pe umerii ursuleţului, iar papagalul a zburat pe capul maimuţicii. Papagalul lua fructele rând pe rând, le dădea maimuţicii, maimuţica le dădea ursuleţului, iar ursuleţul le dădea elefantului. La sfârşit elefantul punea fructele cu trompa lui lungă într-un coş.

         De îndată, cei patru prieteni s-au putut bucura împreună de fructele dulci şi zemoase.

         Ce bine e când prietenii lucrează împreună! 

          

Sursa: http://www.cristinatohanean.com/povesticopii/poveste6.asp

Sursa gif: internet

Poveşti cu tâlc - ,,Povestea unui băiat..."

   Povestea unui băiat* care era foarte urât
                                                                     după Michael Brushtein
                                                                   
            A fost odată un băiat care era foarte, foarte urât. Urechile lui erau teribil de lungi şi de-a dreptul ciudate. Avea şi un nas uriaş din cauză că era acoperit de umflături, dinţii lui erau rupţi, iar cei rămaşi erau foarte negri. Corpul lui crescuse mare şi strâmb. Una peste alta se înfăţişa ca o pocitanie groaznic de privit.
            Viaţa acestui băiat era foarte grea, pentru că ceilalţi râdeau mereu de el. Îl batjocoreau, îi găseau tot felul de porecle caraghioase şi îl luau peste picior făcând mare haz pe seama lui.
            Absolut nimeni nu dorea să-i fie prieten, iar el se simţea neputincios şi nicicum nu reusea să se apropie de cineva de aceeaşi vârstă.

            Pentru că se simţea atât de pocit, nici la şcoală nu învăţa bine. Ura din tot sufletul să meargă la şcoală, pentru că în acel loc copiii îşi băteau joc cel mai mult de el şi-l chinuiau cel mai tare. Până şi părinţilor lui le era ruşine cu el. Nici nu se fereau să-i spună în faţă cât era de urât şi cât de mult îi deraja pe ei acest lucru.
            Până la urmă băiatul nu a mai putut suporta şi s-a hotărât să fugă departe în pădure, unde să nu mai fie nimeni care să-i vadă urâţenia.

            După ce şi-a strâns toate lucrurile de care credea că va avea nevoie pentru drum, băiatul cel urât a lăsat o scrisoare părinţilor săi, iar noaptea s-a furişat afară din casă şi a plecat.
            A intrat în desişul pădurii şi a mers adânc, tot mai adânc, până când s-a trezit lângă un râu foarte frumos, pe malurile căruia era numai muşchi verde şi moale de tot. Bietul băiat se simţea atât de slăbit de drumul greu pe care-l făcuse, încât s-a lăsat cât era de lung pe muşchiul moale şi a adormit pe loc.
            În timp ce dormea, băiatul a început să viseze. În visul lui se făcea că o zână foarte înţeleaptă a venit să-i vorbească. Zâna l-a atins cu gingăşie pe umăr, iar vocea ei blândă şi dulce semăna cu murmurul unui izvoraş.

            Cu cât băiatul asculta mai mult vocea zânei înţelepte, cu atât devenea mai calm şi mai liniştit. După ce au stat ei de vorbă îndelung despre urâţenia lui, zâna cea înţeleaptă i-a atins ochii şi a îndepărtat de pe ei un fel de solzişori, care semănau cu nişte lentile.
            Băiatul nu-şi dăduse niciodată seama că avea aşa ceva pe ochi. Deci, era extraordinar de surprins şi mirat. Acum se simţea cu mult mai bine şi se întreba de ce oare nu-şi dăaduse seama înainte ce mult îl înşelau ochii. Pentru că, uite ce interesant, acum privind de jur împrejur chiar şi lucrurile i se păreau altfel. Culorile i se păreau mai luminoase. Toate străluceau mai tare.

            Apoi zâna cea înţeleaptă i-a atins urechile, scoţând uşurel din ele două dopuri făcute din vorbele murdare pe care baiatul le auzise spuse despre el.
            Era şi mai uimit. Cum au putut ajunge dopurile acolo fără ştirea lui? Zâna cea bună a început să-i vorbească din nou, aşa că acum baiatul îi auzea vocea atât de blândă foarte clar:

            - Au fost multe lucruri pe care nu aveai cum să le auzi, să le vezi şi să le înţelegi, i-a spus zâna cea înţeleaptă. Dar de-acum înainte eşti pregătit să vezi şi să auzi lucrurile într-un mod nou. 
            În zilele şi nopţile care vor urma în viitor, oamenii şi întâmplările vor avea o cu totul altă înfăţişare şi vor suna cu totul altfel pentru tine. 
           Îţi vei da seama cu adevarat cine are grijă de tine, cine te respinge, cine este mânios şi rău şi cine te iubeşte cu adevărat. Vei putea pricepe cine îşi bate joc de tine sau caută să te umilească, astfel încât vei şti să te fereşti din calea acestor oameni. 
           Toate aceste lucruri pe care le vei cunoaşte de aici înainte, te vor face să-i înţelegi cu totul altfel pe ceilalţi. De aceea, vei putea să te înconjuri cu persoane care vor avea grijă de tine, pentru că în sfârşit VEI FI CONVINS CĂ ŞI TU MERIŢI SĂ FII IUBIT!

            Apoi l-a sărutat pe băiat pe frunte, şi l-a binecuvântat cu toată dragostea. Băiatul a simţit ceva greu de descris, ca un fior străbătându-i tot corpul până în inimă şi suflet.
            Mai târziu când s-a trezit din somn, şi-a dat seama imediat că i s-a întâmplat ceva cu totul deosebit şi important. Era convins că visul fusese special şi absolut extraordinar. 

           S-a sculat şi s-a dus la pârâu să se spele. Privindu-şi chipul în apa limpede, a văzut cu uimire o înfăţişare care era de-a dreptul frumoasă. Şi-a amintit de ce-i spusese zâna care îl vizitase în vis.
            Atunci băiatul a înţeles pe loc că faţa atât de arătoasă pe care o zărea în oglinda apei acum, era imaginea propriei lui figuri. Şi-a dat seama că urâţenia lui nu fusese altceva decât o iluzie, o părere. El nu era deloc urât! 

           Băiatul a priceput că într-un anume fel, cei din jurul său vorbindu-l de rău sau batjocorindu-l, i-au strâmbat imaginea, adică părerea despre el însuşi, făcându-l să se creadă îngrozitor de urât.

            Întorcându-se pe drumul către casă, băiatul vedea lumea într-un fel care era cu totul nou pentru el.
            - Ce ciudat! spuse băiatul. Cât de minunate sunt florile care cresc pe cărare, iar păsările – ce cântece clare au! Până şi soarele parcă e mai puţin dogoritor!
            Când a ajuns acasă, părinţii lui nu i-au adresat niciun salut, pentru că nici nu băgaseră de seamă lipsa lui de acasă.

            În acea noapte, când s-a culcat din nou cu ai săi, băiatul i-a văzut şi pe ei cu totul altfel. De fapt, păreau alunecaţi într-un somn ciudat, în care puteau să umble şi să vorbească, dar nu puteau să vadă şi să audă cu adevărat. 

          Atunci băiatul a priceput, în sfârşit, că urâţenia lui era o parte din visul lor ciudat şi nu era deloc propria lui imagine!

           Când s-a dus din nou la şcoală, a înţeles că şi pe colegii lui îi vede cu totul altfel. Băiatul şi-a putut da seama cu care dintre ei s-ar putea împrieteni. 

          Apoi a mai descoperit ceva uimitor: cunoscându-şi calităţile şi adevărata imagine, reuşea să descopere mult mai uşor pe cei buni din jurul său.

            Dar mai presus de toate, acum când vedea lumea într-un mod atât de nou şi special, 
a priceput şi înţelesul pe care îl avea dragostea, atât cea simţită de el, cât şi cea pe care o simţeau unii din jurul său. A înţeles că fiecare persoană are ceva frumos! A înţeles că fiecare merită să fie iubit! A înţeles ce important este să-ţi cunoşti adevărata imagine şi să dăruieşti iubire tuturor! 

            Aşa se face că, având aceasta nouă posibilitate de a înţelege lumea, a descoperit pas cu pas, în fiecare zi care trecea, că inima şi viaţa lui se umpleau tot mai mult de bucurie.

                                                                          (Basme terapeutice pentru copii si parinti - Sempronia Filipoi)

Sursa: http://unanimitas.blogspot.ro/2009/11/povesti-terapeutice-pentru-copii.html

Sursa gif: internet

Momente video - Animale

 CE POT FACE ANIMALELE?


Un filmuleţ amuzant!

Vizionare plăcută!



Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=TQ-9Vwo_w2g
Sursa gif: http://crystal46.centerblog.net/rub-animaux--6.html

Poveşti cu tâlc - ,,Povestea băieţelului şi a dragonului"

           Ion era un băieţel care nu avea suficientă încredere în el şi care în fiecare seară obişnuia să se joace cu dragonul său de pluş, pe care-l botezase „Foc”.

            Într-o seară, după ce băiatul pronunţă o formulă magică dintr-o carte, dragonul de pluş prinse viaţă. Foc îi povesti băiatului stupefiat că, dacă vrea să rămână un dragon cu viaţă, trebuie să treacă prin mai multe încercări.

            Imediat Ion spuse că el nu este capabil să rezolve situaţii dificile, dar după multe discuţii din care înţelese că nu există altă posibilitate ca să-ţi salveze iubitul dragon, se hotărî să încerce.

            Ion porni la drum alături de dragon care-i dărui un arc cu săgeţi fermecate. După o oră de mers, nu întâmpină nici o dificultate, ceea ce-l făcu pe Ion să aibă mai multă încredere în el.

            Dar, ceea ce Ion nu observase, era o ceată de lupi flămânzi ce-i urmăreau de ceva vreme.

            Obosit, Ion hotărâ să se oprească puţin să-şi mai tragă sufletul. Dintr-o singură săritură, şeful lupilor îl trânti pe băiat la pământ. Ion ţipă puternic şi după mai multe încercări reuşi să dea lupul la o parte.

            Un urs care trecea pe acolo, văzu toată scena şi puse haita pe fugă. Băieţelul îi mulţumi din suflet ursului care se oferi să-l însoţească în această misiune, dar Ion refuză, spunând că se întoarce acasă pentru că nu mai este în stare să continue.

            - Poftim, ţine aceste ghiare din labele mele şi ele te vor ajuta să-ţi îndeplineşti dorinţa, iar dacă vei fi în pericol ele te vor salva.

            Ion acceptă şi porni repede mai departe pentru că odată cu răsăritul soarelui, magia dispărea. Porni deci, tot mai decis să-şi atingă scopul. Zgomotele nopţii îl speriară teribil, dar strânse ghiarele ursului între degete şi-şi văzu de drum.

            Un râu tumultuos îi blocă drumul. Curajos, Ion se aruncă în apă, dar un rechin se apropie furios de el. Fără să stea pe gânduri, Ion scoase arcul şi trase în rechin. Săgeata magică îl nimeri şi rechinul se transformă într-o ţestoasă uriaşă care îl transportă pe malul celălalt.

            După o bucată de vreme, băiatul se trezi la poalele unui munte uriaş. Se uită în jurul său şi văzu că se afla în ţara dragonilor. În jurul său se aflau o mulţime de arbori viguroşi, cu excepţia unuia pipernicit.

            Instinctiv băiatul se simţi atras de acest arbore. Deodată văzu în vârful său o frunză neobişnuit de strălucitoare. Se căţără şi o rupse şi instantaneu aceasta se transformă într-o pudră magică, iar dintr-un nor de fum coborî dragonul său. Imediat dragonul îl imbrăţişă şi-l felicită pentru curajul şi tenacitatea sa, care i-au salvat viaţa.

            Ion a învăţat de la prietenul său că, dacă vrei cu adevărat un lucru, îl vei obţine, deşi uneori acest lucru nu e uşor. Din acel moment, Ion nu a mai spus niciodată că nu este capabil să rezolve ceva şi a fost tare mândru de asta.

Sursa:http://psihointegrativa.ro/povestea-baietelului-si-a-dragonului

Sursa gif: internet

Momente video cu animăluţe

   Urmăriţi câteva momente simpatice cu animăluţe! Sper să vă placă!
   Vizionare plăcută!



Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=3wvhYQSf4bw
Sursa gif: internet

Poveşti cu tâlc - ,,Prietenia"

                    PRIETENIA - 

                         COMOARA CEA MAI DE    PREŢ

            Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat   drumul către o comoară inestimabilă.

             - Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de   ceva aventură! exclamă el.

            Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:

            - Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori?

            Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

            Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur.

            - Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?  îl întreabă Petru.

            Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum.      Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.

            Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie.

            - Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig? o întrebă Petru pe Oaie.

            Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

            Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila.

            - Eşti numită oaia deşertului!  îi spuse Petru acesteia.  Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?         Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.

            Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare.

            - Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru.

            Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum. Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

            Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa:

            - Felicitări, aţi găsit comoara!

            - Unde este? exclamă toţi surprinşi.

            -  Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.

            Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!

Morala:

            Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” :

-prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor;

-prietenii au grijă unii de alţii, se sprijină mereu; 

 -prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.

Proverbele spun astfel:

 “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui!”

 Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti!”

 Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. 

Ca fiinţe umane, ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă.

Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/2007/05/prietenia-comoara-cea-mai-de-pre.html
Sursa imagini: internet

Vacanţa

1 februarie 2014 – 9 februarie 2014 – VACANŢA INTERSEMESTRIALĂ

Sursa gif: internet