sâmbătă, 22 februarie 2014
vineri, 7 februarie 2014
miercuri, 5 februarie 2014
Poveşti cu tâlc - ,,În mâinile tale..."
Legenda spune că un om foarte înţelept trăia în munţi. El
era capabil să răspundă la orice întrebare îi puneai.
Doi copii s-au gândit că
poate bătrânul nu era chiar aşa de înţelept precum se spunea, aşa că au hotărât
să îi întindaă o capcană. Astfel ei s-au prezentat la casa înţeleptului cu o păsărică
în mână.
Unul dintre
copii a ascuns în mâinile sale păsărica şi l-a întrebat pe bătrân dacă era vie
sau moartă.
Fără nici o ezitare înţeleptul i-a răspuns:
- Fiule,
dacă spun că păsărica este vie o vei strânge în mâini ca să zici apoi că este
moartă.
Dacă spun că păsărica a murit, îi vei da drumul să zboare.
În mâinile
tale este puterea vieţii şi a morţii.
Morala: În mâinile tale stau seminţele eşecului sau ale
succcesului.
Ai grijă ce faci!
Sursa gif: internet
Poveşti cu tâlc - ,,Cei doi lupi"
Într-o seară un bătrân Cherokee i-a spus nepoţelului său că
există o bătălie care se dă în fiecare om în timpul vieţii.
- Fiule, este o bătălie între doi lupi în fiecare dintre noi.
Unul reprezintă Răul: este furia, invidia, lăcomia, gelozia,
regretele, aroganţa, victimizarea, vinovăia, resentimentele, inferioritatea,
minciuna, argoliul prostesc, superioritatea.
Celălalt
reprezintă Binele: bucuria, pacea, iubirea, iertarea, încrederea, speranţa, modestia,
bunătatea, empatia, compasiunea, generozitatea, adevărul.
Nepoţelul
se gândi pentru câteva momente la cele spuse de bunic şi îl întrebă:
- Care lup câştigă?
- Care lup câştigă?
Bătrânul
Cherokee i-a răspuns:
- Cel pe
care îl hrăneşti!
Sursa gif: http://gif-anime-gratuit.com/animaux-gif/loups.htm
Poveşti cu tâlc - ,,Râul neprietenos"
A
fost odată un râu. Şi acest râu era neprietenos şi singuratic. Râul nu îşi
aducea aminte de când se hotărâse să nu mai aibă de-a face cu nimeni.
Trăia singur, refuzând să împartă apa cu vreun peşte, plantă sau animal. Şi aşa trăi ani de zile, plin de supărare şi singurătate.
Trăia singur, refuzând să împartă apa cu vreun peşte, plantă sau animal. Şi aşa trăi ani de zile, plin de supărare şi singurătate.
Într-o zi o fată,
cu un vas în mână în care era un peştişor, veni pe malurile acestui râu. În vas
trăia peştişorul ei preferat, Scamp. Fata trebuia să se mute într-o ţară străină
şi nu putea să îl ia şi pe Scamp cu ea. Aşa că se hotărî să îi ofere lui Scamp
libertatea.
Când Scamp a
intrat în râu, el imediat a simţit singurătatea râului. Scamp încerca să îi
vorbească râului, dar râul i-a spus lui Scamp să plece. Scamp era un peştişor
fericit şi nu avea de gând să renunţe aşa uşor. El i-a tot vorbit şi povestit,
a înotat şi iar a înotat şi apoi a început să sară prin râu. Râul, simţind
acele sărituri şi stropiri începu să râdă. Îl gâdila.
După un timp, râul
simţi o aşa bună dispoziţie încât a început să vorbească cu Scamp. Şi fără ca să
îşi dea seama, la sfârşitul zilei, Scamp şi râul deveniră cei mai buni
prieteni.
Râul îşi
petrecu noaptea gândindu-se la ce frumos era să ai prieteni şi cât de mult a
pierdut fiind neprietenos. Se întreba de ce oare nu a mai avut prieteni, dar nu
îşi aminti de ce.
În dimineaţa
următoare, Scamp îl trezi pe râu cu niste sărituri… şi în acel moment râul îşi
aminti de ce se hotărâse să nu mai aibă nici un prieten. Şi-a adus aminte că
era foarte gâdilat şi că nu mai suporta. Apoi îşi aminti perfect cum le-a
spus tuturor să plece că nu mai avea de gând să suporte atâta gâdilat.
Dar aducându-şi
aminte cât de trist şi singur s-a simţit atâţia ani la rând, râul a
realizat câ deşi uneori este incomod şi neconfortabil, este întotdeauna
mai bine să ai prieteni şi să încerci să fii fericit.
de: Pedro Pablo Sacristan
Sursa gif: http://gif-anime-gratuit.com/animaux-gif/poissons.htm
marți, 4 februarie 2014
Poveşti cu tâlc - ,,Nu contează doar ce faci, ci cum o faci!"
Într-o zi Vântul, Ploaia şi Soarele se întrebau cum ar putea convinge pe cineva să facă altceva decât vrea să facă.
*** Uneori poate fi extrem de greu să faci ceva ce nu vrei să faci (de exemplu...munca independentă, temele de vacanţă... :), ),
ori să faci
lucruri care nu sunt de folos nici pentru tine, nici pentru alţii.
- Hai să facem un joc, spuse
Soarele. Îl vedeţi pe puştiul îla care poartă jacheta? Ia să vedem care din noi
îl convinge să şi-o dea jos.
- Lăsaţi-mă pe mine să încerc
primul, spuse Vântul cu nerăbdare. După care, începu să sufle pe lângă urechile
băieţandrului, şoptindu-i mai întâi cu blândeţe:
- Dă-ţi jos geaca, te rog, dă-ţi-o
jos !
Cum băiatul nu dădea semne că ar
vrea să se dezbrace, spuse din nou, cu mai multă putere:
- Dă-ţi jos geaca aia ! Hai, odată !
Băiatul se înfăşura şi mai strâns în
geaca sa, ţinând-o strâns pe corp.
- Ei, acum e rândul meu, zise
Ploaia. E clar ca lumina zilei că n –o să reuşeşti în veci cu băiatul acesta. Degeaba
urli la el, pentru că, pe măsură ce te înverşunezi, o să-şi strângă şi mai tare
jacheta pe trup.
Ploaia începu să facă ce ştia ea mai
bine. Începu să picure mărunţel, foşnind pe la urechile băiatului:
- Hai, dă-ţi jos geaca ! Dă-o jos !
În loc s-o asculte, băiatul îşi
trase gluga pestre cap şi se încheie la fermoar. Necăjită Ploaia n-avea de gând
să se dea bătută. Părea să uite de sfatul pe care tocmai i-l dăduse Vântului:
- Dacă nu ia seama la mine, o să-l
spăl până îi smulg geaca de pe piele! se răsti ploaia şi dădu drumul urgiei.
Picăturile îl plesneau pe băiat, dar
băiatul parcă nici nu auzea. Nu făcea decât să încerce să-şi acopere cât mai
bine corpul cu jacheta.
- Ei, acum e rândul meu, spuse
Soarele pe un ton calm.
Fără să scoată un cuvinţel, începu să-şi
trimită razele spre băiat, uscându-i hainele şi trupul. Îl învălui într-o căldură
plăcută şi ridică uşor temperatura, dar fără să o facă prea arzătoare.
Pe măsură
ce Soarele continua să-l mângâie cu razele sale, băiatul descheie fermoarul hainei.
Cu grijă, Soarele, mai ridica temperatura cu unu-două grade, provocând o căldură
plăcută. În scurt timp băiatul îşi dădu jos haina bucurându-se de căldura plăcută
ce-l învaluia.
-101 povesti
vindecatoare pentru copii si adolescenti, George W. Burns
Sursa gif: internet
luni, 3 februarie 2014
Poveşti cu tâlc -,,Prietenii"
Cei patru prieteni credincioşi
O să vă spun acum povestea celor patru prieteni credincioşi.
A
fost odată ca niciodată un papagal, o pasăre frumoasă cu pene lucioase şi
frumos colorate. Într-o zi papagalul a găsit o sămânţă neagră şi rotundă.
Papagalul s-a gândit o clipa şi apoi s-a hotărât să o planteze.
A început să sape o
groapă şi în timp ce lucra de mare zor, o maimuţică se apropie de papagal,
sărind din creangă în creangă:
- Spune-mi prietene,
ce faci aici?
Papagalul i-a
povestit că a găsit o sămânţă lucioasă şi că s-a hotărât să o planteze.
- Pot să-ţi fiu de
ajutor cu ceva? a întrebat maimuţica.
- Este foarte drăguţ
din partea ta că vrei să mă ajuţi. După ce voi planta sămânţa, vei fi drăguţă
să o uzi?
- Bineînţeles, a
spus maimuţica. L-a asigurat pe papagal că planta va avea suficientă apă, în
special în timpul sezonului secetos când va aduce apă din râul din apropiere.
Un ursuleţ drăgălaş
cu blăniţa moale şi pufoasă s-a apropiat şi el, văzându-i pe cei doi prieteni.
- Ce faceţi aici,
prieteni? a întrebat el.
Cei doi prieteni
i-au povestit despre sămânţă şi despre ce va face fiecare pentru a o ajuta pe
plăntuţă să crească.
- Aş putea şi eu să
sap pământul în jurul ei şi să o curăţ de buruieni? Astfel va avea şi
suficientă hrană pentru a creşte mare şi puternică.
- Sigur! au spus
papagalul şi maimuţica cu încântare.
Elefantul Dumbo care
se afla prin preajmă s-a apropiat şi el de cei trei prieteni.
- Bună ziua, prieteni!
Văd că sunteţi foarte entuziasmaţi! Ce faceţi aici?
- O să avem un pom
mare şi puternic pentru că papagalul tocmai a plantat o sămânţă, maimuţica o va
uda, iar eu o să o curăţ de buruieni! a spus ursuleţul.
- M-aş bucura să vă
ajut şi eu! Dacă voi păzi plăntuţa, nici un animal ierbivor nu-i va mânca
frunzele şi nimeni nu-i va face nici un rău.
- Sigur! Vom avea un
pom mare şi puternic!
Fiecare dintre cei
patru prieteni şi-a ţinut promisiunea. De îndată ce papagalul a plantat
sămânţa, maimuţica a udat sămânţa şi apoi firava plăntuţă a ieşit după
câteva zile. Ursuleţul a săpat pământul şi a curăţat buruienile din jurul
ei. Elefantul a păzit-o zi de zi.
Firava plăntuţă s-a
transfomat într-un copac mare şi puternic la ale cărui crengi nu putea să mai ajungă
nimeni. Şi a venit apoi vremea ca puternicul copac să facă rod şi să fie,
astfel, răsplătită munca celor patru prieteni credincioşi.
La fel cum cei patru
prieteni au muncit împreună să planteze şi să îngrijească planta, la fel au
muncit împreună şi pentru a culege fructele.
Pentru că plăntuţa
lor era acum un copac înalt şi puternic şi nimeni nu putea să ajungă la
ramurile lui, elefantul s-a aşezat sub copac, iar în spatele lui a urcat
ursuleţul. Maimuţica s-a căţărat iute pe umerii ursuleţului, iar papagalul a
zburat pe capul maimuţicii. Papagalul lua fructele rând pe rând, le dădea
maimuţicii, maimuţica le dădea ursuleţului, iar ursuleţul le dădea elefantului.
La sfârşit elefantul punea fructele cu trompa lui lungă într-un coş.
Ce bine e când
prietenii lucrează împreună!
Sursa gif: internet
duminică, 2 februarie 2014
Poveşti cu tâlc - ,,Povestea unui băiat..."
Povestea unui băiat* care era foarte urât
după Michael Brushtein
A fost odată un băiat care era foarte, foarte urât. Urechile lui erau teribil de lungi şi de-a dreptul ciudate. Avea şi un nas uriaş din cauză că era acoperit de umflături, dinţii lui erau rupţi, iar cei rămaşi erau foarte negri. Corpul lui crescuse mare şi strâmb. Una peste alta se înfăţişa ca o pocitanie groaznic de privit.
Viaţa acestui băiat era foarte grea, pentru că ceilalţi râdeau mereu de el. Îl batjocoreau, îi găseau tot felul de porecle caraghioase şi îl luau peste picior făcând mare haz pe seama lui.
Absolut nimeni nu dorea să-i fie prieten, iar el se simţea neputincios şi nicicum nu reusea să se apropie de cineva de aceeaşi vârstă.
Pentru că se simţea atât de pocit, nici la şcoală nu învăţa bine. Ura din tot sufletul să meargă la şcoală, pentru că în acel loc copiii îşi băteau joc cel mai mult de el şi-l chinuiau cel mai tare. Până şi părinţilor lui le era ruşine cu el. Nici nu se fereau să-i spună în faţă cât era de urât şi cât de mult îi deraja pe ei acest lucru.
Până la urmă băiatul nu a mai putut suporta şi s-a hotărât să fugă departe în pădure, unde să nu mai fie nimeni care să-i vadă urâţenia.
După ce şi-a strâns toate lucrurile de care credea că va avea nevoie pentru drum, băiatul cel urât a lăsat o scrisoare părinţilor săi, iar noaptea s-a furişat afară din casă şi a plecat.
A intrat în desişul pădurii şi a mers adânc, tot mai adânc, până când s-a trezit lângă un râu foarte frumos, pe malurile căruia era numai muşchi verde şi moale de tot. Bietul băiat se simţea atât de slăbit de drumul greu pe care-l făcuse, încât s-a lăsat cât era de lung pe muşchiul moale şi a adormit pe loc.
În timp ce dormea, băiatul a început să viseze. În visul lui se făcea că o zână foarte înţeleaptă a venit să-i vorbească. Zâna l-a atins cu gingăşie pe umăr, iar vocea ei blândă şi dulce semăna cu murmurul unui izvoraş.
Cu cât băiatul asculta mai mult vocea zânei înţelepte, cu atât devenea mai calm şi mai liniştit. După ce au stat ei de vorbă îndelung despre urâţenia lui, zâna cea înţeleaptă i-a atins ochii şi a îndepărtat de pe ei un fel de solzişori, care semănau cu nişte lentile.
Băiatul nu-şi dăduse niciodată seama că avea aşa ceva pe ochi. Deci, era extraordinar de surprins şi mirat. Acum se simţea cu mult mai bine şi se întreba de ce oare nu-şi dăaduse seama înainte ce mult îl înşelau ochii. Pentru că, uite ce interesant, acum privind de jur împrejur chiar şi lucrurile i se păreau altfel. Culorile i se păreau mai luminoase. Toate străluceau mai tare.
Apoi zâna cea înţeleaptă i-a atins urechile, scoţând uşurel din ele două dopuri făcute din vorbele murdare pe care baiatul le auzise spuse despre el.
Era şi mai uimit. Cum au putut ajunge dopurile acolo fără ştirea lui? Zâna cea bună a început să-i vorbească din nou, aşa că acum baiatul îi auzea vocea atât de blândă foarte clar:
- Au fost multe lucruri pe care nu aveai cum să le auzi, să le vezi şi să le înţelegi, i-a spus zâna cea înţeleaptă. Dar de-acum înainte eşti pregătit să vezi şi să auzi lucrurile într-un mod nou.
În zilele şi nopţile care vor urma în viitor, oamenii şi întâmplările vor avea o cu totul altă înfăţişare şi vor suna cu totul altfel pentru tine.
Îţi vei da seama cu adevarat cine are grijă de tine, cine te respinge, cine este mânios şi rău şi cine te iubeşte cu adevărat. Vei putea pricepe cine îşi bate joc de tine sau caută să te umilească, astfel încât vei şti să te fereşti din calea acestor oameni.
Toate aceste lucruri pe care le vei cunoaşte de aici înainte, te vor face să-i înţelegi cu totul altfel pe ceilalţi. De aceea, vei putea să te înconjuri cu persoane care vor avea grijă de tine, pentru că în sfârşit VEI FI CONVINS CĂ ŞI TU MERIŢI SĂ FII IUBIT!
Apoi l-a sărutat pe băiat pe frunte, şi l-a binecuvântat cu toată dragostea. Băiatul a simţit ceva greu de descris, ca un fior străbătându-i tot corpul până în inimă şi suflet.
Mai târziu când s-a trezit din somn, şi-a dat seama imediat că i s-a întâmplat ceva cu totul deosebit şi important. Era convins că visul fusese special şi absolut extraordinar.
S-a sculat şi s-a dus la pârâu să se spele. Privindu-şi chipul în apa limpede, a văzut cu uimire o înfăţişare care era de-a dreptul frumoasă. Şi-a amintit de ce-i spusese zâna care îl vizitase în vis.
Atunci băiatul a înţeles pe loc că faţa atât de arătoasă pe care o zărea în oglinda apei acum, era imaginea propriei lui figuri. Şi-a dat seama că urâţenia lui nu fusese altceva decât o iluzie, o părere. El nu era deloc urât!
Băiatul a priceput că într-un anume fel, cei din jurul său vorbindu-l de rău sau batjocorindu-l, i-au strâmbat imaginea, adică părerea despre el însuşi, făcându-l să se creadă îngrozitor de urât.
Întorcându-se pe drumul către casă, băiatul vedea lumea într-un fel care era cu totul nou pentru el.
- Ce ciudat! spuse băiatul. Cât de minunate sunt florile care cresc pe cărare, iar păsările – ce cântece clare au! Până şi soarele parcă e mai puţin dogoritor!
Când a ajuns acasă, părinţii lui nu i-au adresat niciun salut, pentru că nici nu băgaseră de seamă lipsa lui de acasă.
În acea noapte, când s-a culcat din nou cu ai săi, băiatul i-a văzut şi pe ei cu totul altfel. De fapt, păreau alunecaţi într-un somn ciudat, în care puteau să umble şi să vorbească, dar nu puteau să vadă şi să audă cu adevărat.
Atunci băiatul a priceput, în sfârşit, că urâţenia lui era o parte din visul lor ciudat şi nu era deloc propria lui imagine!
Când s-a dus din nou la şcoală, a înţeles că şi pe colegii lui îi vede cu totul altfel. Băiatul şi-a putut da seama cu care dintre ei s-ar putea împrieteni.
Apoi a mai descoperit ceva uimitor: cunoscându-şi calităţile şi adevărata imagine, reuşea să descopere mult mai uşor pe cei buni din jurul său.
Dar mai presus de toate, acum când vedea lumea într-un mod atât de nou şi special,
a priceput şi înţelesul pe care îl avea dragostea, atât cea simţită de el, cât şi cea pe care o simţeau unii din jurul său. A înţeles că fiecare persoană are ceva frumos! A înţeles că fiecare merită să fie iubit! A înţeles ce important este să-ţi cunoşti adevărata imagine şi să dăruieşti iubire tuturor!
Aşa se face că, având aceasta nouă posibilitate de a înţelege lumea, a descoperit pas cu pas, în fiecare zi care trecea, că inima şi viaţa lui se umpleau tot mai mult de bucurie.
(Basme terapeutice pentru copii si parinti - Sempronia Filipoi)
după Michael Brushtein
A fost odată un băiat care era foarte, foarte urât. Urechile lui erau teribil de lungi şi de-a dreptul ciudate. Avea şi un nas uriaş din cauză că era acoperit de umflături, dinţii lui erau rupţi, iar cei rămaşi erau foarte negri. Corpul lui crescuse mare şi strâmb. Una peste alta se înfăţişa ca o pocitanie groaznic de privit.
Viaţa acestui băiat era foarte grea, pentru că ceilalţi râdeau mereu de el. Îl batjocoreau, îi găseau tot felul de porecle caraghioase şi îl luau peste picior făcând mare haz pe seama lui.
Absolut nimeni nu dorea să-i fie prieten, iar el se simţea neputincios şi nicicum nu reusea să se apropie de cineva de aceeaşi vârstă.
Pentru că se simţea atât de pocit, nici la şcoală nu învăţa bine. Ura din tot sufletul să meargă la şcoală, pentru că în acel loc copiii îşi băteau joc cel mai mult de el şi-l chinuiau cel mai tare. Până şi părinţilor lui le era ruşine cu el. Nici nu se fereau să-i spună în faţă cât era de urât şi cât de mult îi deraja pe ei acest lucru.
Până la urmă băiatul nu a mai putut suporta şi s-a hotărât să fugă departe în pădure, unde să nu mai fie nimeni care să-i vadă urâţenia.
După ce şi-a strâns toate lucrurile de care credea că va avea nevoie pentru drum, băiatul cel urât a lăsat o scrisoare părinţilor săi, iar noaptea s-a furişat afară din casă şi a plecat.
A intrat în desişul pădurii şi a mers adânc, tot mai adânc, până când s-a trezit lângă un râu foarte frumos, pe malurile căruia era numai muşchi verde şi moale de tot. Bietul băiat se simţea atât de slăbit de drumul greu pe care-l făcuse, încât s-a lăsat cât era de lung pe muşchiul moale şi a adormit pe loc.
În timp ce dormea, băiatul a început să viseze. În visul lui se făcea că o zână foarte înţeleaptă a venit să-i vorbească. Zâna l-a atins cu gingăşie pe umăr, iar vocea ei blândă şi dulce semăna cu murmurul unui izvoraş.
Cu cât băiatul asculta mai mult vocea zânei înţelepte, cu atât devenea mai calm şi mai liniştit. După ce au stat ei de vorbă îndelung despre urâţenia lui, zâna cea înţeleaptă i-a atins ochii şi a îndepărtat de pe ei un fel de solzişori, care semănau cu nişte lentile.
Băiatul nu-şi dăduse niciodată seama că avea aşa ceva pe ochi. Deci, era extraordinar de surprins şi mirat. Acum se simţea cu mult mai bine şi se întreba de ce oare nu-şi dăaduse seama înainte ce mult îl înşelau ochii. Pentru că, uite ce interesant, acum privind de jur împrejur chiar şi lucrurile i se păreau altfel. Culorile i se păreau mai luminoase. Toate străluceau mai tare.
Apoi zâna cea înţeleaptă i-a atins urechile, scoţând uşurel din ele două dopuri făcute din vorbele murdare pe care baiatul le auzise spuse despre el.
Era şi mai uimit. Cum au putut ajunge dopurile acolo fără ştirea lui? Zâna cea bună a început să-i vorbească din nou, aşa că acum baiatul îi auzea vocea atât de blândă foarte clar:
- Au fost multe lucruri pe care nu aveai cum să le auzi, să le vezi şi să le înţelegi, i-a spus zâna cea înţeleaptă. Dar de-acum înainte eşti pregătit să vezi şi să auzi lucrurile într-un mod nou.
În zilele şi nopţile care vor urma în viitor, oamenii şi întâmplările vor avea o cu totul altă înfăţişare şi vor suna cu totul altfel pentru tine.
Îţi vei da seama cu adevarat cine are grijă de tine, cine te respinge, cine este mânios şi rău şi cine te iubeşte cu adevărat. Vei putea pricepe cine îşi bate joc de tine sau caută să te umilească, astfel încât vei şti să te fereşti din calea acestor oameni.
Toate aceste lucruri pe care le vei cunoaşte de aici înainte, te vor face să-i înţelegi cu totul altfel pe ceilalţi. De aceea, vei putea să te înconjuri cu persoane care vor avea grijă de tine, pentru că în sfârşit VEI FI CONVINS CĂ ŞI TU MERIŢI SĂ FII IUBIT!
Apoi l-a sărutat pe băiat pe frunte, şi l-a binecuvântat cu toată dragostea. Băiatul a simţit ceva greu de descris, ca un fior străbătându-i tot corpul până în inimă şi suflet.
Mai târziu când s-a trezit din somn, şi-a dat seama imediat că i s-a întâmplat ceva cu totul deosebit şi important. Era convins că visul fusese special şi absolut extraordinar.
S-a sculat şi s-a dus la pârâu să se spele. Privindu-şi chipul în apa limpede, a văzut cu uimire o înfăţişare care era de-a dreptul frumoasă. Şi-a amintit de ce-i spusese zâna care îl vizitase în vis.
Atunci băiatul a înţeles pe loc că faţa atât de arătoasă pe care o zărea în oglinda apei acum, era imaginea propriei lui figuri. Şi-a dat seama că urâţenia lui nu fusese altceva decât o iluzie, o părere. El nu era deloc urât!
Băiatul a priceput că într-un anume fel, cei din jurul său vorbindu-l de rău sau batjocorindu-l, i-au strâmbat imaginea, adică părerea despre el însuşi, făcându-l să se creadă îngrozitor de urât.
Întorcându-se pe drumul către casă, băiatul vedea lumea într-un fel care era cu totul nou pentru el.
- Ce ciudat! spuse băiatul. Cât de minunate sunt florile care cresc pe cărare, iar păsările – ce cântece clare au! Până şi soarele parcă e mai puţin dogoritor!
Când a ajuns acasă, părinţii lui nu i-au adresat niciun salut, pentru că nici nu băgaseră de seamă lipsa lui de acasă.
În acea noapte, când s-a culcat din nou cu ai săi, băiatul i-a văzut şi pe ei cu totul altfel. De fapt, păreau alunecaţi într-un somn ciudat, în care puteau să umble şi să vorbească, dar nu puteau să vadă şi să audă cu adevărat.
Atunci băiatul a priceput, în sfârşit, că urâţenia lui era o parte din visul lor ciudat şi nu era deloc propria lui imagine!
Când s-a dus din nou la şcoală, a înţeles că şi pe colegii lui îi vede cu totul altfel. Băiatul şi-a putut da seama cu care dintre ei s-ar putea împrieteni.
Apoi a mai descoperit ceva uimitor: cunoscându-şi calităţile şi adevărata imagine, reuşea să descopere mult mai uşor pe cei buni din jurul său.
Dar mai presus de toate, acum când vedea lumea într-un mod atât de nou şi special,
a priceput şi înţelesul pe care îl avea dragostea, atât cea simţită de el, cât şi cea pe care o simţeau unii din jurul său. A înţeles că fiecare persoană are ceva frumos! A înţeles că fiecare merită să fie iubit! A înţeles ce important este să-ţi cunoşti adevărata imagine şi să dăruieşti iubire tuturor!
Aşa se face că, având aceasta nouă posibilitate de a înţelege lumea, a descoperit pas cu pas, în fiecare zi care trecea, că inima şi viaţa lui se umpleau tot mai mult de bucurie.
(Basme terapeutice pentru copii si parinti - Sempronia Filipoi)
Sursa gif: internet
Momente video - Animale
Un filmuleţ amuzant!
Vizionare plăcută!
Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=TQ-9Vwo_w2g
Sursa gif: http://crystal46.centerblog.net/rub-animaux--6.html
Poveşti cu tâlc - ,,Povestea băieţelului şi a dragonului"
Ion era un băieţel care nu avea suficientă încredere în el şi care în fiecare seară obişnuia să se joace cu dragonul său de pluş, pe care-l botezase „Foc”.
Într-o
seară, după ce băiatul pronunţă o formulă magică dintr-o carte, dragonul de
pluş prinse viaţă. Foc îi povesti băiatului stupefiat că, dacă vrea să rămână
un dragon cu viaţă, trebuie să treacă prin mai multe încercări.
Imediat
Ion spuse că el nu este capabil să rezolve situaţii dificile, dar după multe
discuţii din care înţelese că nu există altă posibilitate ca să-ţi salveze
iubitul dragon, se hotărî să încerce.
Ion
porni la drum alături de dragon care-i dărui un arc cu săgeţi fermecate. După o
oră de mers, nu întâmpină nici o dificultate, ceea ce-l făcu pe Ion să aibă mai
multă încredere în el.
Dar,
ceea ce Ion nu observase, era o ceată de lupi flămânzi ce-i urmăreau de ceva
vreme.
Obosit,
Ion hotărâ să se oprească puţin să-şi mai tragă sufletul. Dintr-o singură
săritură, şeful lupilor îl trânti pe băiat la pământ. Ion ţipă puternic şi după
mai multe încercări reuşi să dea lupul la o parte.
Un
urs care trecea pe acolo, văzu toată scena şi puse haita pe fugă. Băieţelul îi
mulţumi din suflet ursului care se oferi să-l însoţească în această misiune,
dar Ion refuză, spunând că se întoarce acasă pentru că nu mai este în stare să
continue.
-
Poftim, ţine aceste ghiare din labele mele şi ele te vor ajuta să-ţi
îndeplineşti dorinţa, iar dacă vei fi în pericol ele te vor salva.
Ion
acceptă şi porni repede mai departe pentru că odată cu răsăritul soarelui,
magia dispărea. Porni deci, tot mai decis să-şi atingă scopul. Zgomotele nopţii
îl speriară teribil, dar strânse ghiarele ursului între degete şi-şi văzu de
drum.
Un
râu tumultuos îi blocă drumul. Curajos, Ion se aruncă în apă, dar un rechin se
apropie furios de el. Fără să stea pe gânduri, Ion scoase arcul şi trase în
rechin. Săgeata magică îl nimeri şi rechinul se transformă într-o ţestoasă
uriaşă care îl transportă pe malul celălalt.
După
o bucată de vreme, băiatul se trezi la poalele unui munte uriaş. Se uită în
jurul său şi văzu că se afla în ţara dragonilor. În jurul său se aflau o
mulţime de arbori viguroşi, cu excepţia unuia pipernicit.
Instinctiv
băiatul se simţi atras de acest arbore. Deodată văzu în vârful său o frunză
neobişnuit de strălucitoare. Se căţără şi o rupse şi instantaneu aceasta se
transformă într-o pudră magică, iar dintr-un nor de fum coborî dragonul său.
Imediat dragonul îl imbrăţişă şi-l felicită pentru curajul şi tenacitatea sa,
care i-au salvat viaţa.
Ion
a învăţat de la prietenul său că, dacă vrei cu adevărat un lucru, îl vei
obţine, deşi uneori acest lucru nu e uşor. Din acel moment, Ion nu a mai spus
niciodată că nu este capabil să rezolve ceva şi a fost tare mândru de asta.
Sursa gif: internet
sâmbătă, 1 februarie 2014
Momente video cu animăluţe
Poveşti cu tâlc - ,,Prietenia"
Într-o
zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară
inestimabilă.
- Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea
parte şi de ceva aventură! exclamă el.
Şi iată,
că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit
pe Leu, pe care îl întrebă:
- Eşti
suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori?
Leul
acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte
deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el
reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei
doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur.
- Ai o
vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi,
suntem în căutarea unei comori? îl
întreabă Petru.
Vulturul
acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era
foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să
îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită,
era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
Curând,
au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie.
- Vei
dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este
frig? o întrebă Petru pe Oaie.
Aceasta
acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece
străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de
cald.
Apoi, cei
patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila.
- Eşti
numită oaia deşertului! îi spuse Petru
acesteia. Ne vei ajuta să străbatem
întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii? Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea
lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi
străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei
cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă
de mare.
- Suntem
în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul?
întreabă Petru.
Broasca
le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum. Valurile puternice
aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm,
unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le
vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa:
- Felicitări,
aţi găsit comoara!
- Unde
este? exclamă toţi surprinşi.
- Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat
muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat
oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.
Toţi s-au
uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au
găsit cea mai de preţ comoară!
Morala:
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a
împărţi” :
-prietenii
împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele,
bucuriile şi tristeţiile lor;
-prietenii au grijă unii de
alţii, se sprijină mereu;
-prietenii sunt
mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite
forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi
atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine
răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Proverbele spun astfel:
“Când caracterul unui om
nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui!”
Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun
cine eşti!”
Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi
spun un mare adevăr.
Ca fiinţe umane, ne construim prietenii cu
oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii
sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă.
Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/2007/05/prietenia-comoara-cea-mai-de-pre.html
Sursa imagini: internet
Sursa imagini: internet
Abonați-vă la:
Postări (Atom)