Într-una din serile trecute am avut un vis minunat. Am visat că tocmai terminasem treburile gospodăreşti şi mă pregăteam de culcare, când am auzit un zgomot la uşa de la intrare.
Am deschis şi, spre surprinderea mea, în prag era un înger ce avea un sac plin. Şi-a dus degetul la buze, făcându-mi semn să nu ţip.
– Ce faci aici…, am început eu să-l întreb, însă cuvintele mi-au amuţit pe buze când am văzut lacrimile din ochii lui.
Nici urma de bucurie nestăvilită în ochii lui, ci doar o tristeţe blândă şi caldă. Şi cu glas şoptit a început să-mi spună:
- Am venit să te învăţ străvechea semnificaţie a Crăciunului – acea semnificaţie profundă, dată uitării în zilele noastre…
- Am venit să te învăţ că Steaua a fost semnul ceresc al unei promisiuni făcute cu veacuri în urmă.
Dumnezeu promisese un Mântuitor, un Salvator pentru lumea căzuta, şi unul dintre semnele împlinirii acelei promisiuni era măreaţa Stea de la Răsărit.
Steaua din vârful bradului sau din fereastră ne reaminteşte acum de dragostea lui Dumnezeu pentru omenire şi de împlinirea acelei promisiuni făcute de Dumnezeu.
Nenumaratele steluţe ce sclipesc în noapte, una pentru fiecare, vorbesc acum despre speranţa arzătoare a întregii omeniri. Şi îngerul a aşezat cu grijă steluţa pe şemineu.
A scos apoi dintr-un sac o beteală de un roşu strălucitor.
- Am venit să te învăţ că roşul este prima culoare a Crăciunului.
Creştinii care au folosit-o pentru prima dată au ales-o ca să le amintească de sângele Mântuitorului, sânge care s-a vărsat pentru toţi oamenii, atunci când Hristos şi-a dat viaţa pentru noi, astfel ca fiecare să putem avea parte de darul oferit nouă de Dumnezeu, viata eternă.
Roşul este o culoare plină, intensă, vie. Este cea mai măreată, prima dintre toate culorile. Ea simbolizează darul lui Dumnezeu pentru noi.
Apoi îngerul m-a privit cu ochi blânzi şi a continuat:
- Am venit să te învăţ (şi între timp a scos din fundul sacului un brăduleţ pe care l-a asezat cu grijă în faţa şemineului, aninând în el beteala roşie.
Verdele plin al bradului contrastă atât de frumos cu beteala roşie. Cu siguranţă că aceasta era a doua culoare a Crăciunului!) …
Culoarea verde a bradului rămâne aceeaşi de-a lungul anului. Ea simbolizează speranţa veşnică a omenirii. Verdele este culoarea tinereţii, a speranţei neinvinse, culoarea promiţătoare de belşug a naturii.
Toate acele bradului îndreptate spre cer, simbolizează gândurile omului care se întorc mereu înspre înalturi, spre cer – şi de unde altundeva îi poate veni ajutorul?
Bătrânul brad verde, el a fost mereu prietenul omului. L-a adăpostit sub crengile lui plecate, l-a încălzit, i-a oferit frumuseţe, i-a mobilat locuinţa.
Brusc am auzit un clinchet cristalin. Venea parca din departari de veacuri. Un clopoţel...
Am venit să te învăţ că la fel cum oiţele rătăcite sunt găsite după sunetul clopoţelului ce-l poartă la gât, tot aşa sunetul clopoţelului ar trebui să-i aminteasca omului că trebuie să se întoarcă în turma din care s-a rătăcit. Clopoţelul înseamnă călăuzire şi regăsire, el înseamnă întoarcere şi ne aminteşte că fiecare în parte are o valoare neasemuită în ochii Domnului.
Şi în timp ce clinchetul clopoţelului s-a stins în noapte, îngerul a scos la iveală o lumânare.
A infipt-o în sfeşnicul de pe semineu şi a aprins-o. Întunericul încăperii s-a retras parcă speriat de razele pâlpâinde ce se revărsau feeric de la mica luminiţăa, zugrăvind imagini de basm pe pereţii încăperii.
– Să nu uiţi, a şoptit îngerul, că lumânarea arată recunoştinţa omului pentru Steaua din vechime. Luminiţa ei firavă este ca o oglindire a sclipirii stelelor în noapte.
La început, în bradul împodobit cu beteală, au fost prinse lumânărele, înlocuite acum de beculeţele multicolore.
Fiecare om trebuie să fie o luminiţă ce vorbeşte despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare întru salvarea omenirii.
Apoi îngerul a scos din sac un dar. Mi-a aratat panglica ce infrumuseţa darul şi mi-a spus:
– Darul este împachetat frumos.
La fel cum panglica leagă darul, tot aşa trebuie să fie legaţi oamenii între ei prin bunăvoinţă. Bunăvoinţa între oameni, acesta este mesajul panglicii.
Asteptam să văd ce mai are îngerul in sac. Dar el s-a întins spre crengile bradului şi a desprins de acolo o acadea în formă de bastonaş.
Mi-a întins-o cu grijă spunându-mi :
-Bastonaşul-acadea reprezintă toiagul de care se foloseşte păstorul pentru a-şi aduce înapoi în staul oile rătăcite.
Bastonaşul-acadea reprezintă mâna întinsă spre fraţii noştri de Crăciun – mâna ce le vine în ajutor.
Bastonaşul-acadea simbolizează faptul că fiecare în parte este păzitorul fratelui său.
Apoi îngerul a făcut o pauză. Mi-am dat seama că venise vremea să plece , dar parcă sclipirea din ochi îmi spunea că mai are să-mi arate ceva . Nici nu ştiu când a băgat mâna în sac, doar am văzut că îmi întinde o cununiţă de brad. Văzându-mi ezitarea, a agăţat-o el la uşa de la intrare şi mi-a spus:
- Te rog, nu uita că această cununiţă simbolizează caracterul etern al dragostei –
Dragostea nu înceteaza niciodată, nu se sfârşeşte, nu conteneşte. Este un nesfârşit cerc al dragostei, al cărui început adesea nu-l ştim şi al cărui sfârşit degeaba îl căutăm….şi a plecat.
În urmă, lumânarea continua să îmbrace camera într-o lumină blândă şi feerică, iar gândurile mele au poposit îndelung la îngerul care mă învăţase în Ajun de Crăciun:
să dăruieşti
să ajuţi
să iubeşti
să slujeşti
.•´*.•´*¸¸.•♥.•´*.•´*¸¸.•♥
─▄████▄████▄¸.•♥
██▒▒▒▒█▒▒▒▒██(¯`•´¯)
▀██▒▒▒▒▒▒▒██▀.*•❀•*.
─▀██▒▒▒▒▒██▀.•..(¯`•´¯)
───▀██▒██▀(¯`•´¯)*•❀•*
─────▀█▀...•..*•❀•*____●♥♥
– despre asta vorbeşte Crăciunul. Ce altceva mai măreţ să faci în viaţă?
Să nu uităm care este
adevarata semnificatie a Crăciunului şi în
Noaptea Sfântă în care îl sărbătorim pe
Mântuitor să îl primim în casele şi inimile noastre, măcar o zi din an să I-o dedicăm
LUI.
Autor necunoscut
