Pentru cei interesaţi...
M-aţi rugat şi v-am promis că o să postez câte ceva despre apă. M-aş bucura să aveţi răbdare şi să citiţi despre experimentele care s-au făcut şi apoi să observaţi fotografiile cristalelor de apă. Lectură plăcută!
Ştim deja că apa este sursa vieţii
pe Terra, iar calitatea apei este importantă pentru toate formele de viaţă.
Puţini oameni ştiu, însă, că apa
ne transmite mesaje, pe care ar trebui să le ascultăm.
Dacă îi adresăm apei cuvinte
frumoase, pline de iubire, ea ne ,,răspunde” tot cu iubire. Dacă vorbim urât,
apa răspunde tot aşa - ,,Legea Bumerangului” !!! Ce dai, aceea primeşti!
După multe, multe experimente, a
aflat câteva dintre misterele apei şi a dorit să publice concluziile la care a
ajuns, în cărţi, apreciate în lumea întreagă, spre a fi de învăţătură tuturor:
,, Mesaje de la apă şi de la Univers”, ,, Mesajele ascunse din apă”, etc.
Prin experimente ştiinţifice,
prin fotografiile făcute, M.Emoto ne dovedeşte că gândurile, cuvintele, muzica
influenţează forma apei, deci şi sănătatea noastră.
Corpul uman este alcătuit
din peste 70 % apă. Chiar şi suprafaţa oceanelor de pe planetă este aproximativ
70% din cea totală.
Ce a făcut, de fapt, dr. Masaru
Emoto?
Experimente:
-a luat o mostră de apă dintr-un izvor japonez
-a îngheţat-o pana
la -25 de grade, în condiţii de laborator
-a pus-o sub un microscop
puternic
-i-a fotografiat forma, în timp ce gheaţa se topea.
-Apoi, aceeasi mostră a oferit-o unui preot, care a binecuvântat-o, şi a repetat
experimentul.
-Rezultatele au fost total diferite.
-A repetat experimentul în nenumărate feluri, chiar cu apa introdusă în sticle pe care a lipit diferite
etichete pe care a scris cuvinte precum "iubire",
"mulţumesc", dar şi "mi-e silă de tine" sau "Adolf
Hitler".
-Spre mirarea lui...
-apa din sticlele pe care erau puse etichete cu cuvinte
frumoase a produs cristale absolut superbe
-apa din sticlele pe care
au fost scrise cuvinte urâte a produs cristale total deformate şi hidoase.
Fotografiile făcute sunt acelea care au demonstrat lumii acest mesaj uimitor, al apei.
Faptul că omul e 70% apă, ne face să spunem că:
-gândurile despre propria noastră persoană
-emoţiile noastre
-dorinţele noastre
toate influenţează starea de
sănătate.
Cuvintele pe care le adresăm celor din jur ,
ne afectează.
Deci trebuie să ne gândim la
responsabilitatea pe care o avem asupra noastră, asupra celor din jur, asupra
mediului.
Când apa din corpul nostru
ascultă o muzică frumoasă, se schimba corpul nostru.
Muzica este o formă de
vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umană. Va
veni o vreme în care vom cumpăra de la farmacie muzică vindecătoare", a mai spus Emoto.
Aşadar, trebuie:
-să bem mai multă apă
-să vedem imagini cât mai plăcute în jurul nostru
-să ascultăm
muzică vindecătoare
-să auzim cât mai multe cuvinte frumoase.
In 1996, japonezul Masaro Emoto a
facut un experiment extraordinar pe un lac foarte poluat, într-o zonă din
Japonia.
Câteva mii de oameni s-au rugat,
să vadă ce efect are rugăciunea asupra apei, ce se întâmplă cu apa în timpul
rugăciunii?
Oamenii s-au adunat în grupuri; unii s-au rugat într-un templu,
alţii pe lac, în bărci şi alţii pe malul lacului. S-a făcut şi o ceremonie cu
lumânări, exact ca în ritualurile creştine.
Masaru Emoto a luat apa din lac
-înainte de rugăciune
-şi după două ore de rugăciune
A văzut la microscop care
era forma apei în ambele situaţii:
-apa poluată era formată din părticele dezordonate,
ciudate
-apa luată dupa două ore de rugăciune avea forma unor cristale
minunate, pure, în formă de flori.
Frumuseţea şi perfecţiunea
acestor cristale de apă curăţită prin rugăciune este absolut extraordinară în fotografiile prezentate.
Testele au mers mai departe şi Masaru Emoto s-a întrebat ce durată de viaţă are
apa purificată prin rugăciune.
Constatarea extraordinară a fost aceea că forma
de cristal a apei se păstrează şi timp
de o lună după rugăciune.
Un alt experiment a fost făcut pe
un lac poluat din Brazilia.
A fost luată o cantitate de apa din lac şi pusă într-o
sticlă.
Mai mulţi oameni s-au concentrat asupra sticlei şi s-au rugat în jurul
ei.
După rugăciune, s-a constatat că se purificase, se curăţise şi apa din lac,
nu doar aceea din sticlă, cu toate că oamenii se concentraseră doar asupra
sticlei.
Forma cristalelor de apa din lac era chiar mai pură decat aceea din
sticlă, aşa încât concluzia a fost aceea că apa aflată în condiţii naturale se
purifică mai bine.
Japonezul Emoto s-a întrebat
apoi:
Cum trebuie să ne rugăm pentru ca apa să aibă un efect maxim asupra
corpului omenesc?
Testele făcute de el arată că:
-mâinile trebuie ţinute împreunate în dreptul pieptului, cum ţin preoţii mâinile în ritualul de
rugăciune
-rugăciunea care a creat cea mai mare puritate a apei a fost
aceasta: "Te rog să fii bună!"
Testele arată că mâinile ţinute în alt mod decât împreunat creează altă formă a apei, precum şi alte tipuri de
rugăciune.
Ce observăm în aceste
extraordinare testări?
Ţinând cont de faptul că peste 70
la sută din organismul omenesc este compus din apă şi rugăciunea noastră poate
avea efecte pozitive asupra noastră sau asupra persoanelor pentru care ne
rugăm.
Iată de ce este foarte important
-felul în care ne gândim la alţi oameni
-felul în care ne gândim la noi înşine.
Deci şi gândirea noastră este o formă de rugăciune, iar aceasta poate
crea forme vindecătoare pentru noi şi pentru cei din jurul nostru.
Să facem tot posibilul pentru a
ne schimba modul de gândire, "modul de rugăciune" şi ceea ce simţim.
După un alt experiment s-a constatat că:
-"apa memorează mesajele scrise pe sticlă"
-le
tranformă în cristale care imită forma cuvântului.
Pe câteva pahare cu apă au
fost lipite etichete, pe care au fost scrise cuvinte frumoase. Apa a format în toate cazurile cristale de
o mare frumuseţe, dar diferite, după cuvintele scrise.
În mod asemănător, au fost scrise
cuvintele "Crăciun fericit" în limba engleză şi în italiană.
Cristalele de apă ale Crăciunului englezesc erau frumoase, dar păreau reci, pe când cristalele italieneşti erau ca într-un dans, ca într-o mare bucurie.
Extraordinarele experimente ale
lui Masaru Emoto au demonstrat ca nu doar apa este un medicament extraordinar
pentru corpul nostru, ci mai ales mesajul pe care i-l transmitem apei prin rugăciune.
Masaru Emoto a constatat:
-cristalele ce se formează în apa îngheţată se transformă atunci când către ele
sunt îndreptate anumite gânduri.
A descoperit că:
-apa din izvoarele limpezi şi
cea expusă cuvintelor de iubire prezintă modele de cristale strălucitoare,
frumoase, complexe şi viu colorate, în forma fulgilor de zăpadă.
Rezultatele extraordinare ale lui
Masaru Emoto fotografiile obţinute de el, ne fac să ne punem întrebarea:
"Dacă gândurile pot face asta apei, atunci ce efecte au aceste gânduri
asupra noastră?"
Şi atunci,să ne amintim de mesajele ascunse ale apei, să ocrotim natura şi să încercăm să fim mai buni cu noi, dar şi cu ceilalţi, să fim atenţi la gândurile,
sentimentele, vorbele şi faptele noastre, deoarece ele ne influenţează viaţa
noastră şi a celor din jur.
Sursa: Active Information Media
www.aim.active.ws
Câteva din fotografiile realizate de Masaru Emoto:
AFECŢIUNE RECUNOŞTINŢĂ
ARMONIE BUNĂTATE
ADEVĂR FERICIRE
IUBIRE IUBIRE ŞI MULŢUMIRI
RUGĂCIUNE MULŢUMESC
PACE PROSPERITATE
SUFLET RECUNOŞTINŢĂ
RESPECT
Sursa imagini: internet
Va multumim pentru informatiile despre apa sunt foarte,foarte interesante si frumoase!!
RăspundețiȘtergereAlinare,soare,fericire,respect,vara,toamna,suflet,recunostinta,pace,speranta,rugaciune,multumesc,adevar,iubire,armonie!!
Orice lucrare care nu are dragostea ca inceput,nu este nimic!
RăspundețiȘtergereVa multumim pentru acest material foarte frumos si interesant.***
RăspundețiȘtergere