PROIECTUL EDUCAŢIONAL
,, BUCURIA
SĂRBĂTORILOR PASCALE..."
1.04.2014 – 7.04.2014
MOTTO:
"Domnul nostru a înscris promisiunea învierii nu numai în cărţi,
ci şi în fiecare frunză a primăverii."
( Martin Luther )
Sărbătorile sunt un
prilej de bucurie, dar şi de împăcare sufletească. Toţi ne dorim să fim mai
buni, mai toleranţi şi ne manifestăm dragostea şi respectul faţă de ceilalţi.
Farmecul
deosebit al Paştelui este dat atât de semnificaţia religioasă cât şi de tradiţii:
oul pictat, iepuraşul, masa cu mâncăruri tradiţionale-cozonac, pasca, miel,
toate culminând cu slujba de înviere şi îndemnul creştinesc ,,VENIŢI DE LUAŢI
LUMINA !”
Prin acţiunile desfăşurate în acest proiect,
am încercat să trezim curiozitatea copiilor de a afla cât mai multe despre Iisus
şi despre obiceiurile şi tradiţiile creştine de Paşti .
Copiii iubesc această sărbătoare, atât pentru
latura ei religioasă, cât şi pentru latura ei laică-venirea iepuraşului cu
cadouri. De aceea, am încercat să le
sădim în suflete, iubire pentru Dumnezeu şi semeni.
În cadrul acestor activităţi copiii şi-au folosit imaginaţia şi
creativitatea, utilizând toate formele de creativitate: jocul, învăţarea şi educaţia.
Cel mai important este că au conştientizat faptul că tradiţiile trebuie păstrate şi duse mai
departe.
Activităţile derulate:
- Tradiţii şi obiceiuri româneşti
- Legende, povestiri, poezii
- Felicitări pentru fiecare!
- Ajutoarele
iepuraşului
- Creativitate şi
îndemânare
FELICITĂRI TUTUROR!
Sursa imagini: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu