,,Micul prinţ" - Capitolul V

„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, 

dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.” —

 Antoine de Saint-Exupery

♥♥♥

CAPITOLUL V

Descopeream în fiecare zi câte ceva în legătură cu planeta, cu plecarea şi călătoria lui. Lucrul acesta se petrecea încetul cu încetul, pe măsură ce-i scăpa întâmplător câte un gând. Astfel am ajuns, în cea de-a treia zi, să aflu de năpasta baobabilor.

A fost tot datorită oii, căci deodată micul prinţ m-a întrebat, cuprins parcă de o mare îndoială:

– E adevărat, nu-i aşa, că oile mănâncă copăcei?

– Da. E adevărat.

– Aha! Îmi pare bine.

Nu înţelegeam de ce era atât de important ca oile să mănânce copăcei. Dar micul prinţ adăugă:

– Atunci înseamnă că mănâncă şi baobabi?

I-am explicat micului prinţ că baobabii nu sunt copăcei, ci nişte arbori cât bisericile de mari şi că, dacă ar lua cu el chiar şi o întreagă turmă de elefanţi, turma aceasta tot nu i-ar putea veni de hac nici măcar unui singur baobab.

Ideea cu turma de elefanţi îl făcu pe micul prinţ să râdă :

– Ar trebui puşi unii peste alţii …

Însă de îndată zise, cu înţelepciune:

– Baobabii, înainte de a creşte mari, încep prin a fi mici.

– Chiar aşa! Dar de ce vrei tu ca oile să mănânce puieţi de baobabi?

El mi-a răspuns: „Păi dar! Vezi bine!” Ca şi când ar fi fost vorba despre un lucru foarte limpede. 

Şi a trebuit să-mi pun mintea la grea încercare pentru ca să aflu singur dezlegarea.

Şi, într-adevăr, pe planeta micului prinţ se găseau, ca pe toate planetele, şi ierburi bune şi ierburi rele.

Prin urmare, seminţe bune şi seminţe rele de ierburi rele. 

Numai că seminţele n-ai cum să le vezi. Ele dorm în tainiţa pământului, până când i se năzare câte uneia să se trezească. Atunci începe să se întindă şi scoate la soare, mai întâi cu sfiiciune, un firicel plin de farmec şi nevătămător.

Dacă e vorba de un fir de ridiche sau de un trandafir, îl poţi lăsa să crească-n voia lui. 

Dar dacă e vorba despre o plantă rea, trebuie să smulgi numaidecât aceasta plantă, chiar din clipa în care ai descoperit-o.  (***amintiţi-vă de ,,buruienile"din ,,Grădina sufletului"!)

Or, pe planeta micului prinţ se aflau niste seminţe îngrozitoare … seminţe de baobab. Pământul planetei era plin de ele. Or, de un baobab, dacă prinzi de veste prea târziu, nu te mai poţi descotorosi niciodată. Năpădeşte întreaga planetă.

O străpunge cu rădăcinile. Şi dacă planeta este prea mică, şi dacă baobabii sunt prea mulţi, o fac să sară-n aer.

– E ceva ce ţine de disciplină, mi-a spus mai apoi micul prinţ. După ce te-ai dichisit de dimineaţă, trebuie să dichiseşti cu grijă şi planeta. Trebuie să te străduieşti să smulgi întotdeauna baobabii, de îndată ce-i deosebeşti de copăceii de trandafir, cu care se aseamănă mult, când sunt foarte tineri. E o treabă plicticoasă, dar foarte uşoară.

Şi, într-una din zile, m-a povăţuit să-mi dau silinţa şi să fac un desen frumos, cu ajutorul căruia lucrul acesta să le intre bine în cap copiilor de pe meleagurile mele.

„Dacă vor călători cândva – îmi spunea el – s-ar putea să le fie de folos. Uneori, de laşi o treabă pentru mai târziu, nu-i nici o pagubă. Când însă este vorba despre baobabi, întotdeauna se întâmplă o groaznică nenorocire. Ştiam undeva o planetă, locuită de un trândav. Nu luase seama la trei copăcei …”

Iar eu sub îndrumările micului prinţ, am desenat această planetă. Mie, unuia, nu prea îmi place să fac pe moralistul. Însă primejdia baobabilor e atât de puţin cunoscută şi neajunsurile care îl pândesc pe acela ce s-ar rătăci pe un asteroid sunt atât de mari, încât de asta dată, mă abat de la tăcerea mea. 

Şi spun: „Copii! Fiţi atenţi la baobabi!”

Doar de aceea m-am trudit atâta cu acest desen, ca să le dau de veste prietenilor mei că-i paşte o primejdie pe lângă care trec de multă vreme, ca şi mine, fără să-şi dea seama. 

Povaţa merită aceasta osteneală. 

Poate vă veţi pune întrebarea: „Oare de ce în cartea aceasta nu se găsesc şi alte desene, la fel de măreţe, ca desenul cu baobabii?” răspunsul este foarte simplu: Am încercat, dar nu am izbutit. Când am desenat baobabii, am fost însufleţit de simţământul că nu e nici o clipă de pierdut.

  VA URMA... mâine!

♥♥♥

Sursa:https://nicoletasavin.wordpress.com/