„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii,
dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.” —
Antoine de Saint-Exupery
♥♥♥
CAPITOLUL VI
♥♥♥
O! prinţ micuţ, descopeream aşa, puţin câte puţin, taina micii şi însinguratei
tale vieţi. Timp îndelungat tu n-avuseseşi, ca să te desfeţi, decât farmecul
apusurilor de soare. Un proaspăt amănunt, pe care l-am aflat în cea de-a
patra zi, de dimineaţă, când mi-ai spus:
– Tare mult îmi plac apusurile soarelui. Haidem să vedem un apus de
soare …
– Dar trebuie să aşteptăm …
– Ce să aşteptăm?
– Să aşteptăm ca soarele s-apună.
La început ai fost nedumerit,
apoi ai râs de tine însuţi. Şi mi-ai spus:
– Mereu mă cred la mine-acasă!
Într-adevăr. Când în Statele
Unite e amiază, soarele, o ştie toată lumea, apune peste Franţa. Ar fi
de-ajuns, dac-ai putea să mergi într-un minut în Franţa, ca să priveşti apusul
soarelui. Din nefericire, Franţa-i prea departe. Însă tu, pe atât de micuţa ta
planetă, n-aveai decât să te muţi doar câţiva paşi cu scaunul. Şi, ori de câte
ori doreai, priveai apusul soarelui …
– Într-o zi, am văzut cum asfinţeşte
soarele de patruzeci şi trei de ori!
Şi ai adăugat, puţin după aceea:
– Ştii … când eşti trist, îţi place să priveşti apusul soarelui …
– Erai deci trist în ziua celor
patruzeci şi trei de asfinţituri?
Dar micul prinţ nu mi-a răspuns.
Sursa:https://nicoletasavin.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu