,,Micul prinţ" - Capitolul I

„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, 

dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.” —

 Antoine de Saint-Exupery

♥♥♥

,,Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. 

Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câţi am eu pe lume.

 Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. 

Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. 

Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, 

ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, 

pentru că şi acest om mare a fost cândva copil. 

Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini îşi mai aduc aminte."

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, Dedicaţie (1943)

CAPITOLUL I

Odată, pe vremea când aveam eu 6 ani, am dat peste o poză minunată, într-o carte despre pădurile virgine, numită „Întâmplări trăite”. Înfăţişa un şarpe boa, care înghiţea o fiară sălbatică. Iată copia acelui desen.

În cartea, aceea se spunea: „Şerpii boa îşi înghit prada dintr-o dată, fără să o mai mestece. Pe urmă, nu mai sunt în stare să se mişte şi dorm într-una, timp de şase luni, cât ţine mistuitul”.

M-am gândit atunci îndelung la peripeţiile din junglă şi am izbutit să fac la rându-mi, cu un creion colorat, primul meu desen. Desenul meu numărul 1. Era aşa :

Le-am arătat oamenilor mari capodopera mea şi i-am întrebat dacă desenul acesta îi sperie. Ei mi-au răspuns:

– De ce să te sperii de-o pălărie?

Desenul meu nu înfăţişa o pălărie. Înfăţişa un şarpe boa care mistuia un elefant. Am desenat atunci şarpele boa pe dinăuntru, pentru ca astfel să poată pricepe şi oamenii mari. 
Oamenii mari au întotdeauna nevoie de lămuriri. 
Desenul meu numărul 2 era aşa:

Oamenii mari m-au sfătuit să le las încolo de desene cu şerpi boa, fie întregi, fie spintecaţi, şi să-mi văd mai degrabăa de geografie, istorie, de aritmetică şi de gramatică. Aşa s-a făcut că am părăsit, la vârsta de 6 ani,  strălucită carieră de pictor. 

Nereuşita cu desenul meu numărul 1 şi cu desenul meu numărul 2 îmi tăiase orice curaj. 

Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, şi e obositor pentru copii să le tot dea într-una lămuriri.

Astfel că a trebuit să-mi aleg altă meserie şi am învăţat să conduc avioane. Am zburat mai pretutindeni în lume. Iar geografia, ce e drept, mi-a fost de mare ajtor. Puteam, dintr-o dată, să deosebesc China de Arizona. Lucru foarte folositor, dacă te-ai rătăcit în timpul nopţii.

Aşa că eu, de-a lungul vieţii mele, am avut o sumedenie de legături cu o sumedenie de oameni serioşi. Mi-am petrecut multă vreme printre oamenii mari. I-am cunoscut foarte îndeaproape. Ceea ce nu mi-a prea îmbunătăţit părerea despre ei.

Când întâlneam pe câte cineva, care-mi părea mai dezgheţat la minte, îl puneam la încercare cu ajutorul desenului meu numărul 1, de care niciodată nu m-am despărţit. Voiam să ştiu dacă avea o minte într-adevăr pătrunzătoare. 

Numai că răspunsul era mereu acelaşi: „E o pălărie”. 

Atunci eu nu-i mai pomeneam nimic de şerpii boa, nici de pădurile virgine, nici de stele. Căutam să fiu pe înţelesul lui. Stăteam cu el de vorba despre bridge, despre golf, despre politică şi despre cravate. Iar el era încântat că făcuse cunoştinţă cu un om atât de aşezat.

Sursa:https://nicoletasavin.wordpress.com/2011/01/08/antoine-de-saint-exupery-micul-print-o-altfel-de-initiere/