,,Micul prinţ" - Capitolul III

„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, 

dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.” —

 Antoine de Saint-Exupery

♥♥♥

CAPITOLUL III

Mi-a trebuit un timp îndelungat până să pot pricepe dincotro venea. 

Micul prinţ, care îmi punea o mulţime de întrebări, părea că niciodată nu le aude pe-ale mele. 

Nu m-am lămurit deplin, decât încetul cu încetul şi asta datorită doar unor cuvinte pe care le rostea întâmplător. Aşa, de pildă, când a dat cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, e un desen mult prea greu pentru mine), m-a întrebat:

– Ce bazaconie mai e şi asta?

– Nici o bazaconie. Asta zboară. E un avion. Avionul meu.

Şi i-am adus la cunoştinţă, cu mândrie, că eu zbor. Atunci el a strigat:

– Cum! Ai căzut din cer?

– Da! – făcui eu, cu modestie.

– O! asta-i bună! …

Şi micul prinţ izbucni într-un drăgălaş hohot de râs, care pe mine mă supăra destul de mult. Mie nu-mi place să râdă nimeni de nenorocirile mele. 

Apoi, adăugă:

– Atunci şi tu vii tot din cer! De pe ce planetă eşti?

Întrezărind pe loc o licărire în taina care îl învăluia, l-am întrebat numaidecât:

– Va sa zică, tu vii de pe o planetă?

El însă nu mi-a dat nici un răspuns. A clătinat încet din cap, uitându-se la avionul meu:

– Ce e drept, cu asta nici nu poţi să vii prea de departe …

Şi multă vreme se pierdu iîntr-o visare. Apoi îşi scoase oaia din buzunar şi se cufundă în contemplarea comorii sale.

Vă închipuiţi cât de mult m-a putut nedumeri crâmpeiul lui de mărturisire în legătură cu „celelalte planete”. 

M-am străduit, de aceea, să aflu mai departe:

– Dincotro vii tu, prichindelule? Unde e „acasă la tine”? Unde vrei tu să-mi duci oaia?

El mi-a răspuns, după o tăcere îngândurată:

– E bine că mi-ai dat şi-o ladă, astfel va avea şi ea o casă peste noapte.

– Sigur că da. Şi dacă eşti cuminte, am să-ţi dau şi-o funie, ca s-o legi în timpul zilei. Şi-un ţăruş.

Propunerea aceasta, după câte mi se păru, îl mira pe micul prinţ:

– Să o leg? Ce idee năstruşnică!

– Păi, dacă nu o legi, se duce cine ştie unde şi se pierde …

Şi din nou prietenul meu izbucni într-un hohot de râs:

– Şi unde-ai vrea tu să se ducă?

– Oriunde. Drept înainte …

Micul prinţ rosti atunci cu multă seriozitate:

– Nu-i nimic. La mine-acasă e atât de puţin loc!

Şi, cuprins de-o uşoară melancolie, adaugă:

– Drept înainte nu poţi merge prea departe …

Sursa:https://nicoletasavin.wordpress.com/